Dan Negru este genul de personaj public pentru care singurătatea este o realitate. Nu obișnuiește să apară la evenimente mondene, iar întâlnirile cu apropiații nu sunt, nici ele, neapărat vreo prioritate pentru vedeta Kanal D.
În plus, așa numitul Rege al Audiențelor nu are așteptări de la oamenii din jurul său și cunoaște extrem de bine noțiunea de prietenie, ceea ce-l ferește complet de frustrări.
Dan Negru își păstrează timpul prețios, în special, pentru cele mai apropiate persoane din viața lui despre care știe foarte clar că sunt soția și copiii. Apoi, atunci când vine vorba despre atenția pe care o primește de la prieteni, ca să vadă cum stau lucrurile, se uită pe… starea vremii.
Dan Negru a învățat, de-a lungul timpului, că el este singura persoană pe care se poate baza la bine și la greu. După ce a prezentat mai multe formate și a cunoscut mai mulți oameni, Dan a început să fie mult mai selectiv cu persoanele din jurul lui. Vedeta nu se ferește să recunoască că pune mereu accentul pe calitate, nu pe cantitate.
AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Câștigătorii America Express sunt Cătălin Bordea şi Nelu Cortea. Primele declarații ale celor doi
Tocmai de asta, după mai multe decenii de carieră, Dan Negru nu se laudă cu mulți prieteni. Și nici nu se simte dezavantajat din acest punct de vedere. Din contră. Prezentatorul de la Kanal D este fericit că a reușit să cearnă adevărații prieteni de cunoștințe, iar asta l-a ajutat foarte mult.
„E mult spus că n-am prieteni, am prieteni, e o mâna de prieteni, câți să ai…Prietenii sunt ca umbrele. Apar când e soare, când nu mai e soare se duc, sunt zile întregi în care telefonul nu sună din partea prietenilor, din partea oamenilor de televiziune. Asta nu înseamnă că oamenii m-au uitat, înseamnă doar că eu nu mai am ce să le ofer în ziua aceea. Eu n-am ce să le dau și atunci ei nu mă mai sună… cred ca oamenii s-au restrâns mult în cercurile lor. Nu sunt un om cu foarte mulți prieteni, am puțini și buni.”, a povestit Dan Negru în emisiunea „40 de întrebări”.