Dana Săvuică, fost model născut într-o familie de diplomați care de mai bine de 20 de ani este în atenția publicului, este invitatul Mediaflux.ro la o discuție deschisă care s-a dovedit a fi extrem de interesantă și mai mult decât utilă.
Top modelul care face parte din garda de fier a frumuseții din România, fiind una dintre fetele din echipa Mamei Zina (N. Red. Zina Dumitrescu), Dana Săvuică și-a petrecut copilăria în misiuni diplomatice care i-au „predat” de la fragedă vârstă normele bunei conduite. Mai apoi, viața a condus-o, de asemenea, într-un domeniu în care, de asemenea, bunul gust și rafinamentul făceau legea.
Au urmat apoi ani în care a evoluat, atât personal, cât și profesional, iar astăzi, la 52 de ani, vorbește deschis despre alegerile pe care le face în viață, despre ce anume o face fericită, despre cât de mult înseamnă atitudinea și cum poate fi ea cultivată, educată, învățată.
În plus, fix în această perioadă, Dana Săvuică este implicată, în calitate de trainer, într-un proiect al cărui scop principal este acela de a-i învăța pe cei sau pe cele care se înscriu la cursul de etichetă și bune maniere ce înseamnă rafinamenul și eleganța, fie că vorbim despre stil de viață, fie că vorbim despre discurs sau comportament.
De asemenea, fostul model care și-a construit o comunitate solidă în online, a povestit în exclusivitate pentru mediaflux.ro despre cum face alegerile în viață, cum se raportează acum la lumea care o înconjoară.

CITEȘTE ȘI: Dana Săvuică, fără filtre. Cum arată cu adevărat, nemachiată, la 52 de ani | EXCLUSIV PAPARAZZI
Mai mult decât atât, sub formă de bonus, Dana Săvuică schițează un ghid practic care ne poate ajuta să depășim momentele mai puțin plăcute pe care viața ni le aruncă în cale.