Cunoscutul antrenor Mircea Rednic, ajuns la 64 de ani, se bucură de viață alături de familie, după ce de mai bine de un an nu mai are o echipă pe care să o antreneze. Recent, el a fost reperat de paparazzi Mediaflux în compania fiicei sale cea mică, Luana Rednic, în vârstă de 35 de ani, care îi calcă pe urme urmând o carieră în lumea fotbalului, din postura de impresar.
Ce doi au dat o raită printr-un supermarket din zona Barbu Văcărestul din Capitală, înainte să se îndrepte spre casă.
Mircea Rednic este în prezent liber de contract, iar această situație nu se va modifica în perioada imediat următoare, lucru care nu pare să îl deranjeze însă ținând cont că a avut o viață dedicată fotbalului. Acesta și-a scos recent fiica la o plimbare prin supermarket. Printre altele, cei doi au fost extrem de atenți la fructe, dar s-au întors cu prosoape de hârtie și alte lucruri trebuincioase pentru casă.

Mircea Rednic este căsătorit cu Silvia Rednic și are două fiice. Luana Rednic, fiica cea mică, este agent de jucători și este implicată frecvent în activitatea de transferuri a tatălui său. Raisa Rednic, fiica cea mare, a ales o carieră în domeniul arhitecturii și decorațiunilor interioare.
Luana Rednic este activă în spațiul public și este cunoscută ca prietenă apropiată a jucătoarei de tenis Sorana Cîrstea. La aniversarea de 34 de ani a Soranei Cîrstea, Luana i-a fost alături și a postat o fotografie pe rețelele de socializare.

Îmbrăcați lejer, de toamnă, cei doi au avut parte de o sesiune de consolidare a relației tată-fiică. Au râs, au vorbit și s-au simțit bine unul în compania celuilalt. Mai mult, pentru a ajunge la magazin cei doi s-au urcat în Bentley-ul familiei.
Click to display the embedded YouTube video
Mircea Rednic, care a fost liber de contract de mai bine de un an, va trebui să aștepte pentru următorul angajament. Ultima echipă pe care a antrenat-o este Standard Liege, de care s-a despărțit în august 2025 după doar cinci meciuri pe banca tehnică.

Recent, presa belgiană raporta că antrenorul român se afla pe lista echipei Kortrijk, însă clubul a luat o decizie diferită. După demisia lui Michiel Jonckheere, în vârstă de 36 de ani, clubul l-a desemnat interimar pe Christophe Lepoint, în vârstă de 41 de ani. Lepoint a condus echipa în două partide, obținând o victorie cu Beveren, scor 1-0, în campionat, și o eliminare surprinzătoare în Cupa Belgiei, după o înfrângere cu KSK Heist, scor 2-2 (6-7 la loviturile de departajare). Această eliminare în fața unei echipe din liga a treia a condus la înlocuirea sa.
Conform jurnalistului Imar Vandenabeele, noul antrenor al formației Kortrijk este Daniel Beichler, în vârstă de 37 de ani, liber de contract din vara anului trecut, după despărțirea de RB Salzburg. În prezent, Kortrijk ocupă locul 16 în Jupiler Pro League, primul deasupra zonei retrogradării, cu doar trei puncte în șapte etape.

De-a lungul carierei, Rednic a antrenat cluburi precum Rapid București, FCM Bacău, Al-Nasr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo București, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Astra Ploiești, Petrolul Ploiești, Standard Liege, CFR Cluj, Gent, Mouscron, Al-Faisaly, Poli Iași, Viitorul Constanța (actuala Farul) și UTA Arad.
Mircea Rednic s-a născut pe 9 aprilie 1962, în Hunedoara, România. A jucat ca fundaș pentru cluburi precum Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Bursaspor, Standard Liège, Sint-Truidense și Rapid București. A acumulat 83 de selecții pentru naționala României, marcând două goluri.
Rednic a început antrenoratul în anul 2000 la Rapid București și a avut mai multe mandate la diverse echipe din România și străinătate, obținând trei titluri de campion în Liga I și mai multe cupe naționale. Printre echipele antrenate se numără și Dinamo București, Rapid București, Astra Ploiești, Standard Liege, CFR Cluj, Gent, Petrolul Ploiești, Mouscron, Al-Faisaly, Poli Iași, Viitorul Constanța și UTA Arad.

În cariera sa, Rednic a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a în 2008, pentru performanțele obținute în perioada 1990-2000. În august 2023, Mircea Rednic a suferit un infarct în timpul unui meci pe care îl antrena cu UTA Arad. El a fost internat, i s-a montat un stent și a fost externat după două zile, revenind ulterior la activitatea de antrenorat.