SHOWBIZ

Daniel Buzdugan, farsă de 1 Aprilie care l-a băgat direct în ambulanță

Daniel Buzdugan farsă de 1 Aprilie care l-a băgat direct în ambulanță

Daniel Buzdugan, unul dintre matinalii de la Radio ZU, și-a adus aminte în această dimineață, cu ocazia zilei de 1 Aprilie, despre una dintre cele mai… nepotrivite farse pe care le-a făcut în adolescență.

Asemenea multora dintre noi care, cel puțin o dată în viață „am păcălit” sistemul cu scuza „mă doare capul”, „mă doare stomacul”, Daniel Buzdugan s-a gândit bine că ar fi potrivit să transforme această scuză nevinovată, într-o glumă vedetă de 1 Aprilie.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Codin Maticiuc a dat lovitura și face un film cu Volodimir Zelenski în rol principal. Primul film românesc cu șanse reale la Oscar?

Ce nu a luat vedeta în calcul a fost reacția celor din jur care s-au speriat de moarte, la propriu, și au chemat ambulanța.

„Într-un an de 1 Aprilie m-am prefăcut foarte bolnav. Am zis că mă doare îngrozitor de tare burta, că nu mai pot, că să facă, că să dreagă. Atât de tare s-au speriat oamenii din jurul meu încât a decis să cheme ambulanța. Îți dai seama că m-am panicat când am văzut că au venit medicii, n-am avut ce să fac, m-am dus cu ei și, pe la jumătatea drumului, i-am rugat să oprească. Le-am spus că a fost o farsă, mai mult decât atât, m-am oferit chiar că le plătesc combustibilul, numai să mă lase să plec. Recunosc acum, uitându-mă în urmă, nu a fost chiar cea mai bună glumă!”, a declarat Daniel Buzdugan.

Recunoscut atât pentru umorul fin, dar și pentru unul mai puțin fin, Daniel Buzdugan, să ne amintim, și-a început cariera în radio făcând farse la radio. Cea mai tare farsă de care își amintește, din punct de vedere profesional, este savuroasă, avem a recunoaște.

„Am sunat-o pe o doamnă care avea o fetiţă ce urma să dea Bacalaureatul şi i-am spus că sunt şeful comisiei şi că am nevoie pentru protocol de nişte prăjituri (ea avea o cofetărie). A acceptat, dar printre altele mi-a cerut subiecte şi să o ajut pe fiică. Am dat-o la radio, nu a fost nicio problemă, dar apoi a apărut înregistrarea la „Sinteza zilei” la Mihai Gâdea. M-a sunat şi a venit să stea de vorbă cu mine. Era într-un „Beve 6” (BMW), că aşa pronunţa ea, cu şofer, m-a invitat să urc şi printre rugăminţi a încercat să îmi dea o pungă cu ulei, zahăr, dulciuri şi un plic cu bani ca să nu mai difuzez farsa pe site. Eu am crezut că sunt filmat, m-am speriat, am aruncat alea şi am plecat. Am cam făcut-o de râs, dar eu îi întreb mereu la finalul farsei dacă s-au supărat şi le spun să se asculte a doua zi la radio. Am oarecum acceptul lor.”, povestește vedeta Radio ZU.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele