La numai 18 ani, Raul Petre este un exemplu pentru tinerii practicanți de sport. Considerat vârf de lance al generației sale, Radu vsează la Jocurile Olimpice de la Paris din 2028. Și are de ce, pentru că la vârsta lui este unul dintre cei mai buni triatloniști din Europa.
La numai 18 ani, Raul Petre este conștient că performanța înseamnă sacrificii și muncă asiduă. Așa că, în fiecare săptămână înoată zeci de kilometri, iar cu bicicleta „aleargă” sute de kilometri.
„Noi avem zile ușoare luni, vineri, în rest marți, miercuri, joi, sâmbătă, duminică, avem zile grele, cu sală, alergări și bicicletă. Ieri am avut la înot 6.000 de metri volum și la alergare am avut 15 kilometri. Mâine facem la bicicletă 80-85 de kilometri”, a explicat Raul Petre ce presupune performanța.
Desigur, că pe lângă muncă, performanța înseamnă și eforturi financiare. Sacrificii pe care Radu Petre este dispus să le facă pentru a-și îndeplini visul. „Am schimbat bicicleta, am reușit să-mi cumpăr un Canyon și e de minune. A fost scumpă, dar merită. O țin pe holul camerei mele și uneori mai vorbesc cu ea”, a mai spus Raul Petre, triatlonist.

Pe lângă bicicletă, tânărul sportiv și-a schimbat și look-ul. Acum arată ca unul dintre idolii copilăriei sale, d” Artagnan.„Mi se spune d’Artagnan și îmi place porecla asta. Mereu mi-a plăcut > și chiar nu mă deranjează. Prima dată mi-am pus cercel în ureche acum doi ani, când am făcut 16 ani. Mă gândeam dacă să-l las sau nu și am început să mă obișnuiesc cu el. Părinții au fost de acord, nu au avut nimic împotrivă, mi-au spus că îmi stă chiar bine”, Raul Petre, triatlonist.
Aflat în lotul de perspectivă pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, Raul deja visează la momentul în care va concura la cea mai mare competiție din lume.

„Primul lucru la care m-am gândit a fost să-mi fac un tatuaj pe undeva pe la piept cu cercurile olimpice, dacă o să ajung acolo. Recunosc, mă gândesc la Jocurile Olimpice mereu, aproape în fiecare seară îmi imaginez cum va fi acolo, la finiș. Știu că este mult de muncă, dar nu mă plâng, pentru că trebuie să-mi împlinesc visul”, a mai spus tânărul triatlonist.
Originar din Constanța, acolo unde se și antrenează, Raul Petre este unul dintre cei care nu se bucură că începe sezonul la mare. Pentru că nu o să mai găsească atât de ușor locuri unde să se antreneze.

„Noi iarna facem antrenamente în aer liber în Mamaia, la Rex, dar de acum o să fie parcarea plină de mașini și trebuie să ne găsim alt loc de pregătire, dar nu prea mai avem, că vor fi toate pline. Dar până la urmă e ceva firesc, e normal să vină lumea la mare”, spune Raul Petre. Principalul obiectiv al lui Raul în 2024 este calificarea, în premieră, la Campionatul Mondial.
„Anul trecut nu am reușit acest lucru, dar sunt decis ca în acest sezon să mă calific la Mondiale. Este visul meu și știu că pot fi prezent la acea întrecere, pentru asta mă antrenez” a conchis Raul Petre.