SPORT

De ce întârzie verdictul pentru Simona Halep. ”E o situație extraordinară”

De ce întârzie verdictul pentru Simona Halep. E o situație extraordinară
sursa foto: prosport.ro

O lună a trecut de la audierile în cazul de dopaj și nu a fost făcută publică nicio concluzie.  Toată lumea se întreabă de ce întârzie verdictul pentru Simona Halep.

Conform regulamentului de organizare, în maximum trei săptămâni tribunalul Sport Resolutions de la Londra trebuia să publice verdictul, scrie ProSport.

De ce întârzie verdictul pentru Simona Halep. Ar fi trebuit dat în maximum 3 săptămâni după audiere

În cel mai scurt timp, Simona va dispărea din clasamentul WTA, urmând să piardă toate punctele.

Conform regulamentului de organizare, în maximum trei săptămâni tribunalul Sport Resolutions de la Londra trebuia să publice verdictul, scrie ProSport.

Însă cazul Simonei Halep este privit ca fiind unul deosebit. Mai precis, în regulamentul tribunalului amintit se prevede că „în afară de circumstanțele excepționale, instanța trebuie să ia o decizie în maximum trei săptămâni de la audiere sau de la încheierea fazei probatorii,

Așadar, în dosarul Simonei Halep este vorba de circumstanțe excepționale, astfel că data verdictului rămâne o enigmă.

Cert este că Simona așteaptă o rezolvare favorabilă și tocmai de aceea a insistat pentru înscrierea la US Open.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele