De ce mi-ai dat înapoi banii pe cele mai bune gogoși? Peripeții românești în Albania
Dacă ajungeți vara asta în Durres, al doilea oraș ca mărime din Albania, aflat la malul mării Adriatice și la o aruncătură de băț de Tirana, vă rog să mă ajutați cu un lucru deosebit de important aruncând o întrebare unui om cum rar mi-a dat să găsesc: De ce mi-ai dat înapoi banii pe cele mai bune gogoși?
Dacă vedeți pe plaja din Durres un cuplu care împinge de o caşcarabetă sub forma unei gogoșerii mobile pe care scrie PETULLA să îi întrebați de ce mi-au dat banii înapoi pe cele mai delicioase gogoși pe care le-am gustat vreodată. Eu n-am apucat să îi întreb pentru că mi-am dat seama prea târziu de giumbușluc și ei duși au fost pe nisipul fierbinte strigând „Petulla, Petulla, Petulla!”.
A doua zi le-am găsit dispozitivul parcat în fața unui bloc, dar pe ei niciăieri așa că sunt nevoit să scriu aceste rânduri.
De ce mi-ai dat înapoi banii pe cele mai bune gogoși? Peripeții românești în Albania sau ce înseamnă de fapt ospitalitatea
Povestea sună cam așa. La început de mai am călcat pentru a nu știu câta oara pe tărâm albanez, țara din Balcani cea mai apropiată în gândire și personalitate de România, cu care avem o strânsă legătură, mai ales în diaspora. Mai mult, comunități uriașe de aromâni, care încă ne vorbesc limba, trăiesc aici. Se știe că cele mai puternice prietenii sunt între albanezii și românii aflați peste hotare și de la Iorga încoace, de când marele istoric român a ajutat Albania să își capete independența, legăturile sunt și mai strânse.
Lăsând asta la o parte, mă aflam pe o plajă din Durres, oraș aflat la o oră de autocar distanță de aeroportul din Tirana (unde ajungi în doar o oră din București într-o cursă extrem de ieftină pentru moment), mă bucuram de soare și de mare, când aud strigând în depărtare: „Petula, very good Petula, Petula!”, de la un bărbat care împingea un stand mobil albastru cu glaben alături de soția sa, o doamnă între două vârste.
În momentul în care a trecut la câțiva metri de mine, curios din fire și răspunzând la apelul lui am dat fuga să vadă despre ce este vorba și atunci am văzut că este de fapt o mașină de făcut gogoși pe loc, proaspete și de abia scoase din uleiul încins, ce erau apoi împroșcate în sos de ciocolata sau caramel, după plăcerea fiecăruia.
Inițial, fiind puțin reticent, mi-au dat una să o gust. Nu știu dacă știți momentul acela când îți explodează capul, pornind de la papilele gustative și până în creier, când simți ceva delicios, mai ales într-un moment în care statul la soare și înotatul provocau deja foame, dar reacția mea a fost una instantă: Da, vreau și eu!
Așa s-a făcut că m-am întors la cearșaf, am luat suma de 150 de Lekke (7, 5 RON) și am comandat o porție de gogoșele foarte asemănătoare dacă vreți cu Fițoșicele noastre, dar nu atât de dulci și mult mai pufoase.
Nu știu dacă au fost sunetele mele de plăcere și toate „mmmmm-urile” românești pe care le știam, dar ușor au mai venit și alți clienți la caşcarabeta de gogoși. Mai mult, și eu surprins de modul în care sunt făcute am dat fuga să îl filmez puțin drept amintire, lucru care este posibil să îl fi bucurat pe vânzător deoarece în timp ce m-am întors pe cearșaf și mă bucuram de delicatese, el a venit la mine cu un șervețel împachetat și o furculiță de plastic pusă în hârie și mi le-a oferit. Am zis că poate a vrut să fie de treabă, văzând că nu le savurez singur ci alături de prietena mea. Neatent, i-am mulțumit, am pus șervețelul jos și mi-am văzut de înfulecat.
Dar stați, că acum vine punctul culminant! Nu mică mi-a fost stupoarea în momentul în care, atunci când am vrut să mă șterg, după ce savurasem punga de gogoși, din șervețelul respectiv au picat două monede, una de 100 de Lekke și alta de 50 de Lekke. Vânzătorul, zâmbind, îmi dăduse banii înapoi! Și acum când scriu aceste rânduri mă gândesc la modul în care a venit zâmbind cu șervețelul la mine.
A doua zi, plimbându-mă prin oraș, i-am văzut mașinăria parcată în fața unui bloc, dar el nicăieri să îl întreb de ce mi-a dat banii înapoi pe cele mai bune gogoșele pe care le-am mâncat vreodată. Așa că vă rog, dacă ajungeți în Durres și îl vedeți, să îl întrebați de ce mi-a dat banii înapoi și să gustați cele mai bune gogoși pe care le-ați mâncat vreodată.
Nu am nicio fotografie cu domnul respectiv pentru că nu mi-a trecut vreodată prin cap că am să mă gândesc la el și după ce am terminat gustarea, dar sigur îl veți recunoaște după strigătul lui și zâmbetul ospitalier pe care îl are.
