Chiar cu o zi înainte de desemnarea pentru funcția de premier, Eugen Tomac a demisionat din funcția de președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP). Acesta se vrea a fi un prim-ministru independent, așa cum a subliniat însuși Nicușor Dan atunci când a făcut anunțul de la Palatul Cotroceni.
Deși a plecat de la conducerea PMP, nu e foarte clar dacă Eugen Tomac și-a dat demisia cu totul din partid.
Eugen Tomac a fost președinte al PMP între 2015 și 2020, apoi a revenit în fruntea partidului în 2022 după un congres care a fost constestat în instanță de Cristian Diaconescu, care a condus formațiunea între 2020 și 2022. Instanța i-a dat dreptate lui Tomac și a validat rezultatele congresului.
Tomac a fost în perioada 2015-2020 și din 2022 până în prezent președinte al PMP, partid neparlamentar.
Pe 1 februarie 2025 a fost reales în fruntea Partidul Mişcarea Populară, într-un congres extraordinar. Tot atunci PMP a validat și susținerea candidaturii primarului Capitalei, Nicușor Dan, la alegerile prezidențiale din luna mai.
În perioada 2019–2024, a fost membru al Parlamentului European din partea Partidului Mișcarea Populară, în Grupul Partidului Popular European. A fost reales membru al Parlamentului European în mai 2024.
PMP, partidul fondat de Traian Băsescu și condus de Eugen Tomac, nu are parlamentari la acest moment. În alegerile din decembrie 2024, PMP a candidat alături de Forța Dreptei, dar lista comună a înregistrat mult sub pragul electoral de 5%.
Eugen Tomac mai deține și funcțiile de europarlamentar și consilier onorific al președintelui. Dacă este învestit de Parlament ca premier, el este obligat de lege să părăsească aceste posturi.
Eugen Tomac a anunțat, la Palatul Cotroceni, că va propune Parlamentului „o echipă de specialiști” și că vrea să formeze „un guvern tehnic, nu unul politic”.
Premierul desemnat a spus că își dorește „deschidere și un dialog sincer” din partea tuturor forțelor politice democratice și pro-occidentale din Parlament, pentru învestirea unui Guvern care să aibă ca obiectiv „binele comun al cetățenilor României”.
Eugen Tomac are la dispoziție 10 zile pentru a-și forma echipa guvernamentală, pentru a definitiva programul de guvernare și pentru a merge în Parlament, unde are nevoie de 233 de voturi pentru învestirea Guvernului.