Aproape cinci milioane de vârstnici și nu numai așteaptă cu sufletul la gură decizia privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2025. Actualul și viitorul ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, cu noul program de guvernare în mână, a evitat să dea un răspuns concret, dar a făcut câteva precizări.
Ministrul învestit din nou pentru Ministerul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, care a deţinut acelaşi portofoliu şi în guvernul trecut, a evitat să spună dacă pensiile vor creşte sau nu de la 1 ianuarie.
„Cu privire la întrebarea pe care mi-aţi adresat-o mai mulţi dintre dvs, cu privire la aplicarea Legii 360. Astăzi este o realitate, am spus deja, faptul că pensiile românilor au crescut.
Cu privire la decizia politică pentru 2025, aici trebuie să ţinem cont şi de viziunea întregii coaliţii, dar şi de posibilităţile României pentru 2025”, a declarat aceasta în fața parlamentarilor.
Fără un buget pentru 2025, Simona Bucura Oprescu a dat asigurări că lucrurile vor fi clarificate în curând de noul guvern.
„Sunt convinsă că foarte curând, pe baza datelor pe care ni le va pune la dispoziţie Ministerul Finanţelor, decizia va fi comunicată oficial de noul guvern al României”, a declarat luni Simona Bucura-Oprescu, răspunzând întrebărilor pe această temă pe care le-a primit în timpul audierii sale pentru funcţia de ministru în viitorul Executiv, relatează News.ro.
Senatorul Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, care a pus această întrebare, a replicat: „Sunt semnale că îngheţaţi creşterea pensiilor. Răspunsul dvs. pe care îl interpretez în sensul de a depinde de Ministerul Finanţelor şi de resursele de acolo îmi cam confirmă acest lucru”.
Premierul Marcel Ciolacu a cerut justificare pentru fiecare ban cheltuit, în discursul de învestire în plenul Parlamentului.
”Vreau să fie foarte clar, acest Guvern nu va fi unul care să ia măsuri de austeritate! Din contră, vom continua să susținem mediul de afaceri prin programe masive de sprijin. Dar ne dorim ca fiecare euro pe care-l oferim pentru dezvoltare să aibă o justificare solidă.
Românii ne cer să avem grijă de banul public și exact asta vrem să facem! Asta înseamnă că facilitățile fiscale vor fi extrem de țintite, axate strict pe domeniile economice strategice și acolo unde importăm cel mai mult.”
Șeful Guvernului aduce din nou în discuție problema pensiilor speciale, dar și creșterea pensiilor mici, nicidecum de indexare.
”Nu pot sta cu mâinile în sân după decizia Curții Constituționale care a eliminat supraimpozitarea pensiilor speciale! O asemenea decizie produce tocmai frustrare și inechitate față de restul cetățenilor!
De aceea, acest Guvern va căuta soluții pentru a crește în 2025 pensiile mici, pensiile celor care chiar au nevoie de așa ceva. Și de a veni cu o lege a salarizării care să nu mai fie despre cât primește nu știu cine în plus la salariu, ci de cât câștigi în funcție de cât muncești. Iar aici lucrurile trebuie separate foarte clar.
Sporurile și primele nu mai trebuie să fie o obligație lunară, cum au ajuns, din păcate, acum. Beneficiile trebuie să premieze performanța, trimestrial sau anual, exact ca în sistemul privat.
Acesta trebuie să fie etalonul. Angajații de la stat trebuie să își justifice activitatea prin raportări similare ca în mediul privat. Plimbatul de dosare între etaje, cafelele și meniul de la bufet nu înseamnă performanță.
Vrei spor de fonduri europene 50% din salariu? Atunci trebuie să atragi maximumul din target. Dacă ai absorbție 1% la finalul lunii, atunci tot 1% din acest spor îl vei încasa. Este foarte simplu și corect.”, a mai declarat Marcel Ciolacu.