NEWS

LIVE TEXT Miniștrii Guvernului Ciolacu 2, votați de Parlament. UPDATE: Marcel Ciolacu: ”Am înțeles votul de protest al românilor” VIDEO și FOTO

Toţi miniştrii Guvernului Ciolacu 2 au fost audiați și au primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate. Votul pentru noul Guvern a început în plenul reunit al Parlamentului și tot astăzi va avea loc și depunea jurământului la Palatul Cotroceni.

UPDATE: Guvernul a trecut de votul Parlamentul

Din totalul de 383 de parlamentari prezenți, 240 dintre ei au votat pentru învestirea Guvernului și 143 împotrivă.

UPDATE: George Simion, avertisment sumbru: ”Aveți grijă să nu fie cu vărsare de sânge!”

”Ipocrizia este la ea acasă! Avem un premier duplicitar, care prima dată ne-a spus că demisionează de la șefia PSD, că nu va mai guverna. Astăzi suntem în Parlament la învestirea Guvernului Ciolacu 2. Tot ce ieri ați spus că este alb, astăzi este negru.

Dacă nu ne întoarcem la comunism de ce nu avem alegeri libere? Din cauza TikTok? Ați spus despre dovezi și nu ați prezentat nimic. Cine să să mai creadă, cine să mai creadă că veți asigura o tranziție pașnică pentru schimbarea puterii?

Arătați dispreț și arătați că nu ați auzit vocea românilor! Românii or să vă taxeze! Aveți grijă că de data aceasta, de acest Crăciun ați scăpat! Aveți grijă ca dictatura să nu fie instalată în cele mai urâte forme ale ei! Aveți grijă să nu existe vărsare de sânge!”, a spus George Simion, în Parlament.

UPDATE: Ilie Bolojan: ”Lumea mică din jurul nostru să nu ne schimbe pe noi în rău”

”Guvernul pe care ne propunem să îl învestim astăzi este o necesitate pentru România, pentru că avem nevoie de stabilitate, având în vedere criza politică în care ne găsim, de controlul deficitelor bugetare și al finanțelor statului în așa fel încât să luăm măsuri pentru ca lucrurile să nu iasă de sub control.

Dar acest lucru nu este suficient. Acest Guvern mai are câteva misiuni importante. Să mențină parcursul pro-european și euroatlantic al României, restabilirea încrederii cetățenilor în stat și în clasa politică.

Majoritatea parlamentară și Guvernul au de pus în aplicare obiective ambițioase: reducerea cheltuielilor publice inutile, descentralizarea, refacerea industriei românești, sprijinirea producției interne, mai ales a celei agricole, continuarea marilor proiecte de investiții și accesarea fondurilor europene, pentru a ajuta creșterea economică. Acestea sunt rațiunile pentru care Partidul Național Liberal a decis să susțină această Coaliție și să voteze astăzi pentru investirea actualului Guvern. Aici nu mai e vorba de simpatii sau antipatii sau de animozități care țin de trecutul apropiat. Aici este vorba despre responsabilitate pentru România și de viitorul țării noastre.

Am înțeles mesajul pe care românii ni l-au dat în ultimele rânduri de alegeri.

De aceea, cred că în locul dezbaterii politice sterile trebuie să susținem măsuri sănătoase pentru România.

Iar o provocare importantă este reforma statului. Am mai spus, avem nevoie de o administrație publică bună care să fie pusă în serviciul cetățenilor și al mediului de afaceri. Avem nevoie, de asemenea, de investiții în Educație care să ne facă mai competitivi ca țară. Trebuie să modernizăm și să eficientizăm sistemul de Sănătate, pentru că binele nostru depinde de sănătatea națiunii noastre. Suntem obligați să investim în Apărare, pentru a ne putea apăra.

Nu în ultimul rând, o provocare extrem de importantă este să menținem România în familia statelor lumii libere. Prezența noastră în UE și în NATO este normală dar nu și suficientă. Depinde si de noi cum putem să ne valorificăm beneficiile apartenenței la aceste spații. Reprezentând mai bine România, susținând profesionalismul în politică, creând condiții pentru dezvoltare în țara noastră, astfel încât tinerii să-și găsească un viitor în România iar vârstnicii noștri să simtă că sunt respectați.

Scopul meu nu este să critic pe cei care au intrat mai nou în Parlament sau să desconsider categorii întregi de votanți, dar trebuie să fim sinceri, ca să putem spera că am putea schimba în bine lumea mare din jurul nostru, așa cum declarăm uneori, ar trebui să avem grijă ca lumea mică din jurul nostru să nu ne schimbe pe noi în rău. Asta ar trebui să înțelegem până nu e prea târziu.

Soluția identificată din perspectiva PNL este una de responsabilitate în raport cu interesele țării. Ea răspunde câtorva condiții obligatorii: să avem o guvernare pro-europeană, să avem rapid un Guvern funcțional și să avem o majoritate parlamentară prin care să putem trece legile și reformele la care ne obligăm.

PNL va face tot posibilul să ne ținem de cuvânt.

În final, aș vrea să mă refer la semnificația acestor zile. Cu 35 de ani în urmă, românii ieșeau în stradă împotriva unui regim opresiv, regimul comunist, care a suprimat libertățile individuale și colective. Am optat atunci ca societate pentru democrație, libertate și dezvoltare. Această opțiune este și astăzi mai actuală ca oricând.

Partidul Național Liberal a fost un susținător constant și consecvent al opțiunii euroatlantice a României. În calitatea mea de președinte al PNL, vă asigur că acest deziderat va fi urmărit și în actuala guvernare.

Mesajul meu pentru români este unul de încredere în propriile noastre forțe, ca țară și ca societate. Pentru asta, trebuie să avem curajul să luăm deciziile bune pentru România.”, a transmis Ilie Bolojan, președintele PNL, de la tribuna Parlamentului.

UPDATE: Marcel Ciolacu: ”Am înțeles votul de protest al românilor”

”România are nevoie astăzi de un guvern deplin funcțional. Acesta este cel mai așteptat și puternic semnal pentru investitori, pentru partenerii externi și pentru economia românească. Sunt convins că va exista un impact imediat la Bursa de Valori de la București. Acolo sunt cele mai importante companii românești și acolo sunt investite și multe zeci de miliarde din fondurile de pensii ale românilor!

Acesta este primul pas, să dăm un impuls pozitiv mediului de afaceri prin stabilitatea oferită de guvern și de coaliția parlamentară care îl susține.

Al doilea obiectiv major al acestui Cabinet este organizarea rapidă a alegerilor prezidențiale, în siguranță deplină și transparență totală. Românii trebuie să-și aleagă președintele într-un climat normal, nu într-o realitate hibridă construită în afara țării, de dușmani ai României.

De aceea, alături de colegii mei din Guvern, mă voi asigura că alegerile prezidențiale vor fi echitabile pentru toți competitorii și că voința românilor – și nu algoritmii rețelelor sociale – vor decide președintele României!”, a explicat Marcel Ciolacu.

”Eu am înțeles însă votul de protest al românilor. Nu cred că este un vot generat de sărăcie, așa cum s-a spus. Și am văzut reputați analiști care au pus degetul pe rană: România nu mai este o țară săracă!

Problema nu e una de inegalitate, ci de inechitate într-o Românie care s-a trezit într-o nouă realitate economică și socială, cu o clasă de mijloc care crește constant. Și îmi permit să citez acum dintr-o asemenea analiză care mi-a atras atenția pentru că surprinde exact esența problemei.

În interiorul clasei economice de mijloc avem o categorie minoritară (și din ce în ce mai minoritară) cu putere economică și cu prestigiu social, și o categorie majoritară (și din ce în ce mai majoritară) cu o putere economică cel puțin similară, dar lipsită complet de prestigiu social. Iar puterea economică nu rabdă prea mult timp să fie lipsită de prestigiu social. Când ești sărac, rabzi. N-ai încotro. Dar când nu mai ești sărac, nu mai rabzi. Inegalitatea poate fi suportată, dar inechitatea între egali, nu!

Iar concluzia este că, în România, prestigiul social – cu toate beneficiile care decurg din el – aparține exclusiv clasei educate.

Aceasta este realitatea care ne-a scăpat tuturor. Și sunt primul care își cere iertare românilor pentru asta! Nu poți clădi o societate echitabilă în care oamenii capătă mai multă putere economică, fără a avea însă și recunoaștere socială.

De aceea, pe termen mediu, prioritatea acestui Guvern este să refacă structura economică și socială a comunității. Și să pună la baza acestui proces respectul pentru munca fiecăruia și, mai ales, pentru modul în care este cheltuit banul public! Cetățeanul a servit mult prea mult timp statul. Este timpul ca și statul să își facă corect treaba față de cetățean.

Și voi da un exemplu, cu riscul de a ostiliza anumite categorii, cum ar fi magistrații.

Nu pot sta cu mâinile în sân după decizia Curții Constituționale care a eliminat supraimpozitarea pensiilor speciale! O asemenea decizie produce tocmai frustrare și inechitate față de restul cetățenilor!

De aceea, acest Guvern va căuta soluții pentru a crește în 2025 pensiile mici, pensiile celor care chiar au nevoie de așa ceva. Și de a veni cu o lege a salarizării care să nu mai fie despre cât primește nu știu cine în plus la salariu, ci de cât câștigi în funcție de cât muncești. Iar aici lucrurile trebuie separate foarte clar.

Sporurile și primele nu mai trebuie să fie o obligație lunară, cum au ajuns, din păcate, acum. Beneficiile trebuie să premieze performanța, trimestrial sau anual, exact ca în sistemul privat.

Acesta trebuie să fie etalonul. Angajații de la stat trebuie să își justifice activitatea prin raportări similare ca în mediul privat. Plimbatul de dosare între etaje, cafelele și meniul de la bufet nu înseamnă performanță.

Vrei spor de fonduri europene 50% din salariu? Atunci trebuie să atragi maximumul din target. Dacă ai absorbție 1% la finalul lunii, atunci tot 1% din acest spor îl vei încasa. Este foarte simplu și corect.

Totodată, trebuie să ne îndreptăm foarte rapid către elaborarea unui nou statut al funcționarului public.

În prezent, funcționarul public a devenit similar cu cornul abundenței. Așa arată raiul oricărui angajat din România: multe zile de concediu pe an, salarii mai mari ca la privat, sporuri fără niciun criteriu de performanță și garanția că aproape nimeni nu te poate da afară indiferent dacă îți faci treaba sau nu. Aceste lucruri trebuie să înceteze urgent.

Și cred că trebuie să începem de la modul cum ne selectăm angajații la stat. După 35 de ani de la Revoluție, percepția publică și, deseori, chiar adevărul este că nu te angajezi la stat decât dacă ai o pilă. La un ministru, la un primar sau la un șef de instituție. Fix ca în comunism.

Trebuie să stopăm această situație. Și vă propun să facem asta prin a renunța să facem angajări la nivelul fiecărei instituții, ci să organizăm o selecție a locurilor de muncă de la stat, pe modelul examenelor naționale la rezidențiat, în funcție de specific.

Putem face această mare selecție națională la nivelul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau printr-un alt model inspirat din standardele de bună guvernare ale OECD”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Miniștrii Guvernului Ciolacu 2, audiați și votați

Noul Guvern Ciolacu 2 urmează să fie învestit astăzi, la câteva ore după ce liderul PSD a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze noul Guvern.

Plenul Parlamentului s-a reunit de la ora 17.00, urmând ca în jurul orei 19.00 să fie votat noul Executiv, format din 16 ministere.

 

Toți miniștrii Guvernului Ciolacu 2 au fost audiați și au primit aviz favorabil, la foc continuu, în comisii.

Componenţa Guvernului Ciolacu 2

* Ministrul Afacerilor Interne, vicepremier – Cătălin Predoiu

* Ministrul Finanţelor, vicepremier – Tanczos Barna

* Vicepremier fără portofoliu – Marian Neacşu

* Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Cseke Attila

* Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului – Bogdan Ivan

* Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu

* Ministrul Justiţiei – Radu Marinescu

* Ministrul Apărării Naţionale – Angel Tîlvăr

* Ministrul Educaţiei şi Cercetării – Daniel David

* Ministrul Culturii – Natalia Intotero

* Ministrul Afacerilor Externe – Emil Hurezeanu

* Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Marcel Boloş

* Ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila

* Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin Barbu

* Ministrul Energiei – Sebastian Burduja

* Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Mircea Fechet

* Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale – Simona Bucura Oprescu

USR nu votează Guvernul Ciolacu

USR nu va vota Cabinetul Ciolacu şi în acest moment nu există o şansă să-l susţină pe Crin Antonescu la Preşedinţia României, a anunţat, luni, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

„Crin Antonescu a mai fost împreună cu PSD acum mulţi ani de zile, vreo 12 ani. Crin Antonescu, pe vremea când era preşedintele PNL, a fost fondatorul primului USL. Deci, nu văd nimic nou sau straniu. Au mai trecut 12 ani între timp şi iată din nou PNL – PSD mai hotărâţi ca niciodată în momentul ăsta”, a afirmat Moşteanu, conform Agerpres.

El a adăugat că Elena Lasconi a fost desemnată candidatul USR la prezidenţiale.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele