Puncte suplimentare la pensie. Magistrații de la Înalta Curte au decis ca o nouă categorie de români să beneficieze de majorarea punctajelor lunare cu 50% precum și reducerea vârstei de pensionare.
Decizia magistraților se aplică persoanelor care au lucrat cu grupa a II-a de muncă înainte de 1 aprilie 2001.
Înalta Curte s-a pronunțat la începutul acestei luni asupra consecințelor privind includerea grupei a II-a de muncă la condiții speciale. Decizia formulată de judecătorii de la ÎCCJ va duce la creșterea punctajelor lunare la pensie și scăderea vârstei de pensionare pentru persoanele care îndeplinesc condițiile amintite anterior.
Speța a fost adusă în atenția Instanței Supreme de către Curtea de Apel Craiova. Magistrații craioveni au ridicat următoarea problemă „dacă asimilarea grupei a II-a de muncă în condiţii speciale, conform art. 30 alin. (44) din Legea nr. 263/2010, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, sau doar cu privire la calculul stagiului de cotizare, prevăzut de art. 56 alin. (1) lit. d), şi reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 562 din Legea nr. 263/2010”.
Înalta Curte a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova. Judecătorii de la Instanța Supremă au emis următorul punct de vedere. „Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 2755/95/2022, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (44) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (l) lit. i) din aceeaşi lege, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, iar nu doar cu privire la determinarea stagiului de cotizare, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) şi la reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 562 din Legea nr. 263/2010.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2024”, a decis, luni, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ÎCCJ, potrivit G4Media.