Delia formează o familie cu Răzvan Munteanu, jumătatea ei emoțională, dar și legală, o familie despre care s-a vorbit nu foarte mult în spațiul public, dar un cuib care a crescut frumos în ritmul propriu.
Am spus de nenumărate ori că artista împreună cu soțul ei formează una dintre cele mai originale perechi din zona publică românească, deși nu au defilat vreodată ostentiv cu amorul lor.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: PAPARAZZI EXCLUSIV | Singur, atât de singur. Ce face Răzvan, în parc, fără Delia
„Iubire, respect, comunicare, pasiuni comune. Înseamnă foarte mult pentru mine să știu că Răzvan îmi este alături, că mă susține, ne sfătuim în orice, suntem o echipă!”, a povestit Delia într-un interviu acordat Playtech.ro, atunci când a fost întrebată care e cheia relației ei care „trăiește” frumos de peste 10 ani.
Pentru Delia, Răzvan Munteanu este sprijin atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere personal, iar ea pentru el inspirație și… soluție în business, aspect despre care a vorbit chiar omul de afaceri care cumva încerca să povestească cum reușesc să imbine atât de bine personalul cu profesionalul fără să apară scântei.

„Vorbim şi de una, şi de alta, suntem destul de flexibili, putem trece de la un subiect la altul. Nu ne dezbatem foarte mult. Cele două vieţi sunt destul de simple. Ea ia foarte rapid nişte decizii, instictual, rezolvă lucrurile repede. Dacă echipa dezbate un subiect timp de zece ore, ea poate să vină zece minute şi să ne dea o idee bună pe care o îmbrăţişăm cu toţii. Pentru Delia, totul trebuie să se menţină într-o zonă de joacă, pentru că altfel îşi pierde interesul. E ca un copil, dacă nu mai simte bucurie, pleacă! Pentru noi e important să îi conservăm starea asta pe care apoi o transmite publicului”, a mai spus Răzvan Munteanu pentru adevărul.ro.
Delia și Răzvan Munteanu s-au cunoscut într-un club de karaoke, în anul 2010, club deținut la vremea aceea de afacerist.
„Totul are legătură cu muzica. Delia venise la un karaoke într-un club de-al meu, acolo unde ne-am şi cunoscut. În doi ani ne-am căsătorit, în acel moment eu nu aveam treabă cu muzica, dar mi-am dat seama că este nevoie să se creeze ceva în jurul ei.”, a mai povestit Răzvan Munteanu.