Până acum 3 ani, despre Denisa Tănase știam că este una dintre cele mai determinate artiste de la noi.
Deși nu ajungea neapărat în Trending cu piesele pe care le interpreta alături de sora ei, în trupa Bambi, bruneta a reușit în peste 20 de ani de carieră să-și păstreze un parcurs artistic curat și peste linia de mijloc a notorietății.

Succesul, în adevăratul sens al cuvântului, l-a obținut după ce și-a luat curajul să investească 500 de Euro într-un business despre care nu știa mare lucru, un business pe care l-a început bucurându-se de tot suportul soțului ei, Mircea Brânzei.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Ce diagnostic cumplit a primit Elwira Petre cu ani în urmă? „Mi s-a spus că am o tumoare pe coloană!”
„Nu o să îmi asum eu nici ideea, nici nevoia. Nu am identificat-o eu, aici este 100% spiritul lui Mircea, pentru că el are un spirit antreprenorial foarte dezvoltat și identifică în orice posibilitatea unui start-up. Noi când ne-am cunoscut eram de puțin timp împreună, el avea partea lui de business de care se ocupă și acum, eu eram cu muzica. Eram confortabilă, dar eram cam neîmplinită muzical. Îmi doream să putem să facem mai mult decât făceam și eu consider că depuneam eforturi în direcția asta, dar vezi că și eforturile dacă le depui într-o direcție nepotrivită…
E foarte ușor să îți dai seama când ești pe drumul bun și când nu, pentru că la un moment dat dacă simți că pedalezi în gol, poate ăla e un semn că nu ești în locul potrivit și că poate deaia nu ai același rezultat. Pe partea asta (cu business-ul n.r) mi s-au legat mult mai ușor toate și mi s-a părut mai ușor și automat și entuziasmul crește când vezi că rezultatele vin imediat, exact ca un boomerang.”, a declarat femeia de afaceri în noul episod al podcastului „Fain & Simplu”, realizat de Mihai Morar.
Denisa Tănase explică, de asemenea, că investiția financiară pălește de multe ori în fața investiției emoționale, umane, psihice. De-a lungul celor 3 ani de când conduce acest business a experimentat și burn out-ul și insomnia și teama și panica.

„Am experimentat simptome de burnout reale. Treburile acelea pe care le simți pe corpul tău. Îți amorțesc mânile, te arde la ceafă, lucruri reale care se întâmplă. Nu dormi noaptea, ai insomnii, când adormi visez numai că amenajez vitrine sau vorbesc cu clienții. La un moment dat simți că nu mai ai puterea să absorbi informația cu viteza cu care se mișcă business-ul și e foarte simplu ca el să crească, doar că în momentul în care se duce repede în sus este șubred, e instabil și tu poți să zici „mamă ce șmecheră sunt ia uite ce-am făcut!”, dar după aia să începi să te clatini, sau poți să fii conștient de ceea ce se întâmplă și eu sunt fericită și vreau să cred că sunt conștientă și să mă gândesc cum fac eu să consolidez structura asta acum. Trebuie eu să învăț să aduc oameni buni.”, a mai povestit cântăreața.
„Și la un moment dat te simți copleșit, pentru că simți că efectiv nu faci față! Nu îți ajung orele, dormi patru ore pe noapte, adormi când deja nu îți mai poți ține ochii deschiși în fața laptopului, te trezești pentru că știi că ai lucruri de făcut și la un moment dat te simți depășit și cred că atunci intervine și burnout-ul și începe procesul invers de educare, în care tu antreprenorul trebuie să te educi să nu mai fii implicat emoțional în business, pentru ca eu nu sunt business-ul, iar el nu e o ființă, în care tu trebuie să înveți că business-ul nu e copilul tău, deși tu așa l-ai crescut, în care tu trebuie să înveți să delegi și asta e cea mai grea lecție pe care o învață un antreprenor.”, a continuat Denisa Tănase.
Denisa Tănase i-a povestit lui Mihai Morar exact cum a arătat începutul acestui business, cum a luat-o pas cu pas de la început, cum au fost nopți și zile nedormite, cum era singurul ei angajat și cum ușor, ușor afacerea ei cu parfumuri a început să „miroasă” din ce în ce mai tare.
„La momentul ăla nu aveam sediu, lucram din mansarda… de la Mircea. Era o mansardă mică, unde de obicei stătea IT-istul, și mi-am pus o măsuță și de acolo livram colete, pentru că deja aveam activitate de online destul de intensă, că noi, până să deschidem primele magazine, am început cu online-ul. Practic, făceam tot: țineam legătura cu furnizorii, comandam marfă, făceam importurile, făceam recepția mărfurilor, o așezam în rafturi, făceam partea de urcare produse pe site, editare texte, partea de customer support, pentru că eu țineam telefonul firmei, eu vorbeam cu clienții; partea de admin din spatele site-ului, procesarea comenzilor, împachetarea coletelor, adică totul, de la A la Z. (…) Asta se întâmpla acum 3 ani și jumătate. (…) Când am deschis noi prima locație din Promenada, nu găseam personal, nu găseam fete, și am stat inclusiv la vânzare destul de mult… și era foarte obositor, programul de mall era de 12 ore, timp în care eu stăteam și cu laptopul ca să fac în paralel și tot ce ți-am enumerat până acum.”, a conchis Denisa Tănase care, iată, astăzi culege roadele celor 3 ani de mucă asiduă.