România și armele de distrugere în masă! Povestea programului secret destinat dezvoltării armelor nucleare în comunism

România a început să se intereseze de tehnologia nucleară în anul 1967, conform unor cercetători. În anii 1980, în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu, țara a derulat un program secret destinat dezvoltării armelor nucleare, încălcând astfel angajamentele asumate prin Tratatul de neproliferare a armelor nucleare din 1970.

Acest program a fost întrerupt după Revoluția din 1989. În prezent, România nu deține arme de distrugere în masă și utilizează energia nucleară exclusiv în scopuri civile.

Programul nuclear al României a fost inițiat în 1949

Programul nuclear al României a fost inițiat în 1949, în perioada Republicii Populare Române, cu un accent pe cercetarea izotopilor radioactivi pentru aplicații în medicină și industrie. În 1978, a fost demarat un program militar în colaborare cu proiectarea primei centrale nucleare, desfășurat la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele, sub supravegherea strictă a Securității.

Conform declarațiilor lui Mihai Bălănescu, fost director al institutului, programul avea trei ramuri principale: dezvoltarea armelor nucleare, rachete cu rază medie de acțiune și arme chimice și biologice.

Dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa în 1978 a fost legată, potrivit unor surse, de ordinul lui Ceaușescu de a obține tehnologia unui element esențial pentru armele nucleare. În anii 1980, România dispunea de aproximativ 26 kg de plutoniu provenit de la reactorul din Măgurele, cantitate suficientă pentru fabricarea a șase bombe nucleare, fiecare necesitând circa 4 kg de plutoniu.

Tot în 1978, România a achiziționat sisteme de rachete R-17 Elbrus (Scud-B) pentru a înlocui vechile R-11 Zemlya (Scud-A). Aceste rachete erau dotate cu focoase convenționale, conform tratatelor încheiate cu Uniunea Sovietică, care limitau folosirea focoaselor nucleare la situații de război. Alte rachete balistice tactice aflate în serviciu au fost 2K6 Luna, cumpărată în 1962, și 9K52 Luna-M, achiziționată în 1982. Aceste sisteme au fost retrase până în anul 1998.

În iulie 1989, ministrul ungar de externe Gyula Horn a acuzat România de reprezentarea unei amenințări militare pentru Ungaria, prin programele sale nucleare și de rachete cu rază medie de acțiune. Oficialul maghiar a susținut că înalți reprezentanți români au afirmat capacitatea țării de a construi astfel de arme, acuzații negate de guvernul român.

Unii cercetători au considerat că România urmărea dezvoltarea tehnologiei nucleare cu scop defensiv, pentru a putea construi o armă nucleară în caz de necesitate.

Mitinguri antinucleare

În contrast cu programul său secret, regimul Ceaușescu a organizat mitinguri de amploare împotriva proliferării armelor nucleare. În decembrie 1981, la un astfel de eveniment, el a adresat o mulțime de 300.000 de persoane, susținând că atât blocul estic, cât și cel vestic trebuie să oprească pregătirile pentru războiul atomic.

De asemenea, a îndemnat Statele Unite și Uniunea Sovietică să înceteze cursa înarmărilor, care a condus la amplasarea de rachete cu rază medie de acțiune în Europa.

În 1989, Ceaușescu a afirmat că România dispune de tehnologia necesară pentru a fabrica arme nucleare, dar a subliniat angajamentul ferm al țării de a lupta împotriva proliferării acestora.

România a furnizat uraniu pentru primele teste nucleare sovietice prin intermediul Sovromcuarțului, o companie mixtă care a facilitat colaborarea economică între România și Uniunea Sovietică.