Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat că conform previziunilor instituției, undeva pe la jumătatea anului viitor inflația va începe să scadă după alte majorări ale dobânzii cheie. Acest lucru înseamnă că ratele cresc și în următoarele luni.
Într-un interviu acordat Spotmedia.ro, Dan Suciu a declarat că sunt undeva la 350.000 de români care au credite prin ROBOR și alte aproximativ 400.000 care au credite prin IRCC. Însă vestea proastă este pentru toți, ratele cresc indiferent dacă vorbim de Robor sau IRCC.
„Avem 350.000 de credite cu ROBOR, 400.000 de credite cu IRCC, care au beneficiat de o perioadă mai bună, decalajul de 6 luni, însă urmează creșteri și pentru IRCC. Nu vreau să sune cinic, dar nici nu vreau să vindem iluzii și să spunem că lucrurile vor fi simple de acum încolo. Nu, din păcate”, Dan Suciu – BNR
El a declarat că BNR nu putea evita creșterea dobânzii cheie, ba mai mult ar fi putut să o crească brusc dint-o dată, lucru care ar fi dus la o scăderer a inflației, dar ar fi dat peste cap viața românilor.
„Puteam crește acum 6 luni dobândă cheie direct la 7%, forțam economia, jumătate din inflație se ducea, credeți-mă, dar oamenii erau dați peste cap complet. Așa, mulți au avut timp să se pregătească”, Dan Suciu – BNR
El a declarat că prin mărirea dobânzii cheie este adevărat că, cresc ratele, însă spune acesta nu cazurile sociale sunt cele care au rate la bănci. Creșterea dobânzii cheie este singura măsură care funcționează pentru a reduce creditarea.
În acest caz este stimulată economisirea și cât de cât temperată inflația, care în momentul de față se află sub control conform celor spuse de purtătorul de cuvinte al instituției monetare.
„Ritmul de creștere a inflației s-a temperat și ne menținem această afirmație. Argumentele noastre, dincolo de afirmația tranșată a guvernatorului, au fost, considerăm, convingătoare pentru ca băncile să înțeleagă că nu va fi o creștere atât de mare a inflației și existau argumente pentru a veni cu un ROBOR ceva mai mic”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR.
În ceea ce privește următoarea creștere a dobânzii cheie, Dan Suciu a evitat să facă un pronostic, dar este clar că până în vara următoare, aceasta va mai crește cel puțin o dată. Noiembrie va fi luna după care se va trage o primă linie.
„La începutul lui noiembrie, vom reveni cu datele revizuite privind prognoza noastră de inflație pentru anul viitor și, implicit, asta înseamnă și o anumită direcție pentru politica monetară”, Dan Suciu – BNR.