WORLD

Dezastrul din Spania pare fără sfârșit. DANA s-a dezlănțuit din nou și a devastat încă o regiune

Dezastrul din Spania pare fără sfârșit. DANA s-a dezlănțuit din nou și a devastat încă o regiune
Sursă foto: El Mundo

Dezastrul din Spania pare fără sfârșit. Fenomenul meteorologic DANA, care a făcut ravagii acum două săptămâni în regiunea Valencia, s-a dezlănțuit din nou, de această dată în Andaluzia, mai ales în Malaga.

Deja în Malaga au căzut peste 120 de litri de apa pe metru pătrat. Și potrivit prognozelor s-ar putea ajunge la 200 de litri. Bulevardele sunt inundate, iar transportul în comun a fost suspendat.

O frică îngrozitoare a pus stăpânire pe oameni. Mulți dintre ei sunt români stabiliți acolo.

Dezastrul din Spania pare fără sfârșit. Cod roșu pentru regiunea Malaga

Un cod roșu anunțat de meteorologi urmat de alertele trimise pe telefoanele mobile avertizau populația că există risc extrem de precupitații și inundații în zona Malaga din Andalusia. Și așa a fost. Torenți ca la potop au năvălit pe străzi și în piețe, după care au intrat în subsoluri și pasaje.

Transportul public în oraș a fost suspendat. Dar unii dintre călători au fost surprinși de revărsarea de ape când încă erau într-un autobuz.

Din cauza suspendării transportului public în oraș, sute de călători au rămas blocați în terminalul sosiri al aeroportului din oraș. Au fost evacuați 3.000 de oameni care locuiesc de-a lungul râului Guadalhorce.

Provincia Malaga, care include stațiunile turistice Marbella, Velez și Estepona, a fost cea mai afectată de fenomenul meteorologic extrem cunoscut sub numele de „DANA”, același care a făcut prăpăd, la sfârșitul lunii trecute în regiunea Valencia, și a curmat peste 220 de vieți.

Dar Agenția Meteorologică a Spaniei a emis alerte și pentru Catalonia ori Valencia, avertizând că ploi intense și de lunga durata ar putea face că râurile să atingă niveluri periculoase, și să pună în pericol vieți omenești.

Sicilia, lovită de o rupere de nori

O rupere de nori a făcut dezastru și în Sicilia. Zeci de mașini au fost înghițite de ape. Pompierii au intervenit în peste 70 de situații.

Cel mai grav este în 5 localități de lângă Catania. Deocamdată, nu au fost raportate victime, dar codul portocaliu de vreme rea rămâne în vigoare pentru estul Siciliei. Că o măsură de precauție, autoritățile au decis să închidă școlile.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele