Diana Munteanu (40 de ani) își păstrează de ani de zile un statut apreciat de multe doamne și domnișoare. Are o siluetă de care are grijă și un stil vestimentar de care se preocupă de fiecare dată când are ocazia.
Ce-i drept, nu-i este dificil. De nenumărate ori, vedeta Antena 1 a povestit că shoppingul este una dintre pasiunile ei. Este adevărat, pe de altă parte, că și stilul de viața pe care îl are, îndatoririle profesionale, statutul personal, fiecare dintre acestea deseori o… trimit la mall.
Fix despre o astfel de situație vom discuta în cele ce urmează. Colegii noștri, paparazzi mediaflux.ro, au fotografiat-o pe vedeta Antenei 1 zilele trecute în timp ce dădea o raită prin magazinele de haine dintr-un mall bucureștean.
Relaxată, Diana Munteanu își plimba mâinile elegant și cu răbdare printre hainele expuse, căutând posibil acele modele care să îi pice mănușă.
După umerașe, Diana Munteanu își apleacă atenția asupra standurilor de încălțăminte. Se uită atentă, își ridică pantalonii, se uită din nou, și pleacă mai departe, nu pare să fie convinsă că aceea este perechea ce i se potrivește.

A.. și pentru că am discutat despre pantaloni, se vede treaba că ei i s-au lărgit puțin, oare Diana Munteanu a slăbit și mai tare?
Așa cum spuneam și la început, vedeta Antenei 1 este permanent preocupată de felul în care arată. Pe vremuri, despre ea, se spunea că este cea mai bronzată femeie din România. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci, nu mai petrece atât de mult timp în solar, l-a mutat însă în cabinetul medicului estetician. Deși nu a vorbit public despre operații estetice pe care și le-ar fi făcut, de multe ori fanii au deschis subiectul acesta în zona de comentarii pe contul de Instagram al vedetei.
Aceștia au punctat de mai multe ori că Diana Dumitrescu și-a făcut intervenții la nivelul feței, fie că discutăm despre nas, buze sau pomeți.
Fosta soție a fotbalistului Claudiu Niculescu vorbește, însă, deschis despre dieta pe care o urmează.

„Merg la pilates, la sport. Cu o dietă sănătoasă, cu somn. Am mâncat la fast food acum 8 ani. Mănânc întotdeauna foarte sănătos și niciodată târziu. Ultima masă este pe la ora 19. Mă pun în pat la ora 22.30 și nu prind 12 noaptea trează. Nu pot să renunț la înghețată, mănânc aproape în fiecare zi. Ciocolată mai mănânc din când în când dimineața. Mănânc carne, dar destul de puțină.”, povestește ea.
“Am divorțat de Diana Munteanu pentru că nu ne mai potriveam! Nu am pe nimeni, însă relația dintre noi nu mai funcționa de multa vreme și poate așa este cel mai bine pentru amândoi! Plecarea mea ca antrenor la Mioveni a dus la o ruptura definitivă! E greu după atâția ani de căsnicie, dar așa a fost să fie…”, povestea fostul soț al Dianei Munteanu la puțin timp după divorț.
Cei doi au împreună un băiat, David, puști care anul acesta a împlinit 12 ani.
„Relația mea cu David este una foarte frumoasă. El a împlinit 9 ani în iunie. Suntem mamă-fiu, dar mai presus de orice suntem foarte buni prieteni. Ne înțelegem. Vorbim aproape toate lucrurile și totul foarte deschis. Eu așa l-am învățat și așa vreau să fie și el cu mine’, spunea Diana Munteanu în urmă cu câțiva ani.