Liderii coaliţiei de guvernare formată din PSD și PNL au duminică, 10 decembrie, o întâlnire de lucru pentru a discuta proiectul de buget pe anul viitor ce ar urma să fie votat zilele următoare după ce joi va ajunge în Parlament pentr dezbatere și adoptare.
Anunțul a fost făcut încă de vineri de premierului Marcel Ciolacu, proaspăt întors după o vizită în SUA.
„În acest weekend vom lucra împreună pe proiectul de buget pe 2024, unde investiţiile reprezintă fundamentul viziunii noastre de dezvoltare economică. De asemenea, va exista cea mai mare alocare bugetară din istorie pentru Educaţie. Acest lucru am dorit să-l menţionez ca să fie clar pentru toată lumea”, a explicat premierul Marcel Ciolacu, vineri, în şedinţa de Guvern.
Liberalii au confirmat că întâlnirea în care se va discuta bugetul pentru 2024 va avea loc duminică.
Potrivit Agerpres, surse oficiale au precizat că discuţiile pe bugetul pentru 2024 se vor derula duminică, la acestea urmând să participe, între alţii, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Mai mult, prim-ministrul doreşte ca proiectul de buget să fie pus în transparenţă săptămâna viitoare, luni, şi tot săptămâna viitoare, joi, să fie transmis în Parlament spre dezbatere şi adoptare.
Un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului de Finanțe privind bugetul a apărut în presă în ultimele două zile, iscând discuții serioase în spațiul public. Principalele direcții ar viza majorarea salarială pentru angajații din Educație sub pragul promis în timpul grevei, creșterea cu 5% a veniturilor bugetarilor și demnitarilor, compensarea orelor suplimentare ale bugetarilor cu zile libere, în loc de bani și creșterea accizei la carburanți.
„Am observat că, în absența mea, domnul ministru al Finanțelor iarăși nu s-a plictisit, a trebuit să dezmintă iar presupuse măsuri fiscale care nu există pentru 2024”, a transmis Ciolacu chiar în debutul ședinței de Guvern. Cel vizat de ironii nu era însă prezent, fiind înlocuit de un secretar de stat.
„Ceea ce există însă în realitate sunt datele privind creșterea PIB-ului pe primele nouă luni din acest an. Avem un avans de 2,2% cu care suntem pe locul trei în Europa”, a plusat premierul.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a explicat, în ședința grupului deputaților PNL din Camera Deputaților, că salariile din Educație ar urma să fie majorate cu 13% de la 1 ianuarie 2024 și 7% de la 1 august 2024, chiar dacă promisiunile guvernanților din timpul grevei profesorilor erau altele.
Ordonanţa din vară vorbea de o creştere cu 50% a salariilor dascălilor, în total, iar majorarea din 2024 urma să fie acordată integral de la 1 ianuarie. Vineri, 8 decembrie, ministrul Educației, Ligia Deca, a încercat să infirme informațiile potrivit cărora creșterile salariale ale profesorilor vor fi sub promisiuni și în etape, dar a admis că decizia nu a fost încă luată, deși noul an bate la ușă.
Într-o conferință de presă susținută în Parlament, aceasta a recunoscut că nici până în prezent Legea salarizării unitare nu este finalizată. În acest context, Guvernul şi federaţiile sindicale ale cadrelor didactice şi ale personalului din învăţământ au discutat, în ultimele săptămâni, care ar fi o majorare salarială posibilă în 2024.
„Din ultimele discuţii, s-a desprins un posibil 20% ca procent de creştere pentru anul 2024, nefiind încă finalizate discuţiile referitoare la etapele de acordare, ceea ce ar însemna că avem o creştere de peste 50% faţă de salarizarea care exista înainte de luna iunie a acestui an”, a afirmat Deca.
Joi, 7 decembrie, a apărut în spațiul public un proiect de ordonanță de urgență care vorbea despre creșterea salariilor și indemnizațiilor bugetarilor și demnitarilor cu 5% în 2024. Întrebat cum apreciază această măsură și dacă ar fi de acord cu ea, Radu Oprea, ministrul Economiei, a spus că nu știe nimic despre o astfel de propunere.
„N-am văzut un astfel de document. Cred că nu este cazul, ținând cont de ceea ce am hotărât până acum, un efort de reducere a cheltuielilor. Suntem într-o procedură de deficit excesiv și, din această perspectivă, cred că un astfel de lucru nu este de bun augur”, a argumentat Oprea.
Proiectul vorbește și despre o creștere a accizei la carburanți în trei etape. Ministrul Oprea a ocolit subiectul și a răspuns că omologul său de la Finanțe este cel în măsură să avanseze cifre.