O tragedie a avut loc marți în Arad, după ce doi bărbaţi cu vârste de 57 și 27 de ani au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un bloc cu zece etaje din municipiul Arad. La faţa locului au intervenit de urgenţă pompierii, iar Poliţia a deschis o anchetă. Primele date arată că cei doi purtau acelaşi nume de familie şi erau din judeţul Vaslui și s-ar fi sinucis.
Potrivit primelor date, unul dintre bărbaţi avea 57 de ani, iar celălalt 27 de ani. Ambii sunt din judeţul Vaslui şi purtau acelaşi nume de familie.
Pompierii au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor de urgență în cazul a două persoane care au căzut de la înălțime, de pe un bloc situat pe Calea Romanilor din Arad. Din primele informații, ar fi vorba despre doi muncitori.
Vecinii din bloc au declarat poliţiştilor că nu îi cunoşteau pe cei doi.
”Intervenim pentru acordarea primului ajutor medical în cazul a două persoane căzute de la înălţime, de pe un bloc din municipiul Arad, pe Calea Romanilor. La locul evenimentului intervine echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detaşamentului Arad, precum şi un echipaj SAJ. La sosirea echipajelor medicale au fost identificate două victime, care prezentau leziuni incompatibile cu viaţa. Este vorba despre doi bărbaţi în vârstă de aproximativ 50, respectiv 30 de ani”, a transmis ISU Arad.

Decesul celor două persoane a fost constatat de către echipajul medical. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. Potrivit martorilor, cei doi bărbaţi s-ar fi aruncat de pe un bloc cu zece etaje, însă nimeni nu a putut spune ce i-a împins spre acest gest.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, intervenția este asigurată de un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului Arad, precum și de un echipaj al Serviciul de Ambulanță Județean. Salvatorii acordă îngrijiri medicale victimelor și evaluează starea acestora.
Intervenția este în continuare în dinamică, iar autoritățile urmează să comunice detalii suplimentare privind circumstanțele producerii incidentului și starea celor două persoane.