Cunoscutul medic penumolog Flavia Groșan a decedat miercuri, în cursul dimineții, la Spitalul Județean Clinic de Urgență Bihor.
Flavia Groșan și-a dobândit notorietatea în pandemia de Covid 19, când a susţinut că în spitale medicii omoară pacienții, totodată dezvoltând și o schemă de tratament pentru bolnavii de covid, care a dat randament. Astfel, a stârnit nemulțumirea colegilor aliniați la directivele venite de la ”oficialitățile” din țară și de peste hotare.
Flavia Groșan a fost internată în stare gravă de mai bine de o lună, din noaptea de 16/17 octombrie, când soțul a găsit-o căzută, inconștientă, în casă.
Cu o săptămână în urmă, ea fusese transferată de la secția de Anestezie Terapie Intensivă în cea de Pneumologie. Cu toate că nu mai era asistată respirator, starea ei a fost în continuare foarte gravă, în comă de gradul 4.
Ea a contestarea protocoalelor oficiale și promovarea unei „scheme proprii” de tratament. În martie 2021, Colegiul Medicilor Bihor a audiat-o fără a aplica sancțiuni la acel moment.
De-a lungul pandemiei, Flavia Groșan a promovat și alte teze controversate, criticând constant conduita spitalicească și tratamentele standard. Deși a beneficiat de susținerea unei părți a publicului, o serie de societăți medicale și instituții au respins repetat afirmațiile sale ca fiind contrare dovezilor științifice.
Cert este, că tezele sale, așa controversate cum s-a spus că sunt, au salvat zeci, sute de vieți.
Dumnezeu să o odihnească!