SPORT

Doliu în lumea tenisului. Un mare rival a lui Ilie Năstase a încetat din viață

Doliu în lumea tenisului. Un mare rival a lui Ilie Năstase a încetat din viață
sursa foto: Playtech.ro

Doliu în lumea tenisului. Fostul căpitan al echipei de Cupa Davis a Germaniei, Niki Pilic, a încetat din viață luni, la vârsta de 86 de ani, în țara sa natală, Croația, a anunțat Federația croată de tenis într-un comunicat dat publicității marți.

Doliu în lumea tenisului

În timpul carierei sale de jucător de tenis, Niki Pilic a disputat o finală de Mare Şlem la Roland Garros, pierdută în faţa românului Ilie Năstase, care s-a impus în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, în faţa croatului. La dublu, Pilic a cucerit un trofeu, la US Open, în 1970.

Pilic, originar din Split, a fost căpitanul Germaniei între 1987 şi 1996, conducând-o la câştigarea primul ei titlu în Cupa Davis, în 1988, înainte de a cuceri trofeul în alte două ocazii, în 1989 şi 1993, potrivit Agerpres.

El a câştigat, de asemenea, Salatiera de Argint cu Croaţia, în 2005, şi Serbia, în 2010, devenind primul căpitan care a câştigat Cupa Davis cu trei naţiuni diferite.

sursa foto: Deutsclandfunk

Unul dintre protejații săi a fost tenismenul sârb Novak Djokovic

Între 2015 şi 2017, Pilic a îndeplinit funcţia de consilier în cadrul Federaţiei germane de tenis (DTB).

Până de curând, Niki Pilic era încă pe terenul de tenis şi lucra cu tinere talente din Croaţia. Printre protejaţii academiei sale din München s-a numărat şi deţinătorul recordului de titluri de Mare Şlem, sârbul Novak Djokovic.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele