WORLD

Donald Trump a fost condamnat penal. UPDATE Reacția președintelui ales. Ce se întâmplă cu mandatul său

Donald Trump a fost condamnat penal. UPDATE Reacția președintelui ales. Ce se întâmplă cu mandatul său
sursa foto: Facebook Donald Trump

Președintele ales al SUA, Donald Trump a fost condamnat penal la eliberare necondiționată, ceea ce înseamnă că nu va fi merge la închisoare sau va suferi alte pedepse. Totuși, Trump este primul șef de stat american cu o condamnare penală.

UPDATE: Reacția după sentință a președintelui ales

După ce a compărut de la Mar-a-Lago prin legătură video în faţa judecătorului de la New York care a stabilit sentinţa, Donald Trump a scris o lungă postare pe platforma sa Truth Social.

„Democraţii radicali au pierdut încă o vânătoare de vrăjitoare patetică şi neamericană”, a proclamat Donald Trump.

Sentinţa primită vineri, de achitare necondiţionată, înseamnă că Donald Trump nu primeşte nicio amendă sau pedeapsă cu închisoarea, în ciuda faptului că în mai a fost găsit vinovat de o curte cu juri pentru 34 de capete de acuzare pentru falsificarea înregistrărilor fiscale.

Preşedintele ales afirmă în postarea sa că acest „rezultat în sine dovedeşte că, aşa cum au spus toţi cercetătorii şi experţii juridici, NU EXISTĂ UN CAZ, NU A EXISTAT NICIODATĂ UN CAZ, iar toată această înşelătorie merită pe deplin să fie ELIMINATĂ”.

„Evenimentul de astăzi a fost o şaradă josnică, iar acum că s-a terminat, vom face apel la această Păcăleală”, adaugă Donald Trump.

Donald Trump a fost condamnat penal

Judecătorul Juan Merchan l-a condamnat pe Donald Trump la eliberare necondiționată. Sentința, care era așteptată, înseamnă că Trump va rămâne un infractor, dar nu va fi condamnat la închisoare, penalități sau eliberare condiționată pentru condamnarea sa în cazul banilor ascunși.

Trump nu a reacționat când Merchan a încheiat audierea.

Pe parcursul procesului, Donald Trump a insistat că este nevinovat

„Adevărul este că sunt complet nevinovat. Nu am făcut nimic greșit”, spune el.

„A fost o vânătoare de vrăjitoare politică, a fost făcută pentru a-mi afecta reputația”, a mai spus președintele ales.

Procurorul Joshua Steinglass a fost cel care a recomandat o sentință de achitare necondiționată.

„Onorata instanță a indicat o înclinație de a impune o achitare necondiționată în toate circumstanțele acestui caz, această postură unică și statutul inculpatului de președinte ales, poporul recomandă o sentință de achitare necondiționată”, a spus el.

Trump va fi primul președinte care intră în funcție cu o condamnare penală.

Procurorul districtului Manhattan, Alvin Bragg, un democrat, l-a acuzat pe republicanul Trump, în martie 2023 de 34 de capete de acuzare pentru falsificarea înregistrărilor comerciale pentru a acoperi plata de 130 000 de dolari efectuată de fostul său avocat Michael Cohen actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels. Banii i-ar fi cumpărat tăcerea acesteia înainte de alegerile din 2016 cu privire la o întâlnire sexuală pe care a declarat că a avut-o cu Trump, care a negat totul.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Cazul ciudat al bărbatului cu piele gri. Medicii au descifrat, într-un final, misterul
Cazul ciudat al bărbatului cu piele gri. Medicii au descifrat, într-un final, misterul
Un colos din domeniul auto recheamă sute de mii de mașini din Europa în service pentru reparații. Aceste automobile au început să apară și pe străzile din România
Un colos din domeniul auto recheamă sute de mii de mașini din Europa în service...
SUA ies din Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi din Acordul climatic de la Paris
SUA ies din Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi din Acordul climatic de la Paris
Deturnarea avioanelor, actul de curaj făcut cu fața către Vest. Curajul nebun al românilor care au ajuns până în Austria la bordul unui avion pilotat de secund
Deturnarea avioanelor, actul de curaj făcut cu fața către Vest. Curajul nebun al românilor care...
La 14 ani de la divorț, Irinel Columbeanu RUPE tăcerea despre Monica Gabor: 'Îmi pare rău'
La 14 ani de la divorț, Irinel Columbeanu RUPE tăcerea despre Monica Gabor: 'Îmi pare...
Permis auto 2025. Cine sunt românii care nu vor putea să-și schimbe carnetul, ce trebuie să facă neapărat. E oficial
Permis auto 2025. Cine sunt românii care nu vor putea să-și schimbe carnetul, ce trebuie...
Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova,...
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a devenit şi miliardară in euro
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a...
Secretul celui mai pufos chec de ciocolată. Ce pun în aluat gospodinele din Muntenia
Secretul celui mai pufos chec de ciocolată. Ce pun în aluat gospodinele din Muntenia
Călin Georgescu, înlocuit. Americanii dau alerta în România: Când mă bag, câștig!
Călin Georgescu, înlocuit. Americanii dau alerta în România: Când mă bag, câștig!
Scandalul momentului în televiziune. Telespectatorii au luat foc
Scandalul momentului în televiziune. Telespectatorii au luat foc
Panama şi-a transformat canalul într-un generator de bani. Trump vrea să îl ia înapoi
Panama şi-a transformat canalul într-un generator de bani. Trump vrea să îl ia înapoi
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în...
Care este ţara ce deţine cea mai mare cantitate de aur din Europa şi locul doi din lume şi cine este omul care se  ocupă de aceste rezerve fabuloase
Care este ţara ce deţine cea mai mare cantitate de aur din Europa şi locul...
Vreme de coșmar în România. Încep fenomene extreme
Vreme de coșmar în România. Încep fenomene extreme
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de...
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani