WORLD

Donald Trump a luat decizia privind Iran. Ce a vorbit cu Netanyahu

Donald Trump a luat decizia privind Iran. Ce a vorbit cu Netanyahu
Trump a amânat atacul SUA asupra Iranului sursă foto: The Hill

Președintele Donald Trump a vorbit din nou despre situația din Iran chiar cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Asta după ce liderul SUA a declarat că s-a convins singur să amâne acțiunea militară împotriva statului iranian.

Ce a decis Donald Trump privind Iran

Președintele SUA și premierul israelian Benjamin Netanyahu au purtat o convorbire telefonică vineri seara, potrivit unei surse israeliene, după ce președintele SUA a decis să nu lanseze un atac asupra Iranului.

A fost a doua convorbire telefonică dintre cei doi lideri pe tema Iranului în două zile.

Netanyahu a discutat ieri și cu președintele rus Vladimir Putin, care s-a oferit să continue „eforturile de mediere” pentru a calma situația, potrivit unei declarații a Kremlinului.

S-a convins singur

Președintele Donald Trump a declarat vineri că s-a „convins singur” să amâne acțiunea militară împotriva Iranului, în parte deoarece Teheranul a anunțat că renunță la execuțiile planificate ale protestatarilor arestați.

Nimeni nu m-a convins. M-am convins singur”, a declarat Trump reporterilor de la Casa Albă, în timp ce pleca spre Florida.

El a fost întrebat dacă aliații SUA din Orientul Mijlociu l-au ajutat să renunțe la ordinul de atac.

Trump s-a axat și asupra problemei execuțiilor planificate și a declarat că decizia de a le suspenda i-a influențat gândirea.

Ieri urmau să spânzure peste 800 de persoane și respect foarte mult faptul că au anulat acest lucru”, a declarat el pentru Alayna Treene de la CNN.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele