WORLD

Donald Trump a notificat Congresul privind un nou război împotriva Iranului! Liderul SUA renunță la taxa de 20% pentru navele care traversează Ormuz 

Donald Trump a notificat Congresul privind un nou război împotriva Iranului Liderul SUA renunță la taxa de 20 pentru navele care traversează Ormuz 
Donald Trump Iran

Preşedintele SUA Donald Trump a notificat oficial legislatorii în weekend că Statele Unite se află din nou în război cu Iranul, ceea ce acordă administraţiei sale un termen suplimentar de 60 de zile pentru a recurge la forţă militară în regiune fără aprobarea Congresului, transmite Politico.

Într-o scrisoare adresată Congresului, datată 10 iulie şi obţinută de POLITICO, Trump a declarat că atacurile care au început pe 7 iulie reprezintă o acţiune militară în conformitate cu responsabilitatea sa „de a proteja cetăţenii americani şi interesele Statelor Unite, atât pe teritoriul naţional, cât şi în străinătate”.

Acest război intermitent s-a dovedit foarte dificil de rezolvat pentru Trump, în contextul în care cele două ţări se luptă pentru controlul Strâmtorii Ormuz, un punct strategic vital pentru aprovizionarea mondială cu energie. Trump şi-a exprimat furia faţă de incapacitatea de a încheia un acord de pace cu Iranul, în timp ce republicanii se tem să nu fie învinuiţi pentru preţurile ridicate la benzină în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului.

Armistiţiul de două luni cu Iranul s-a încheiat oficial

Trump a intensificat şi mai mult presiunea militară asupra Iranului luni, declarând că SUA vor reimpune un blocaj şi vor prelua controlul asupra strâmtorii, percepând taxe navelor care tranzitează această cale navigabilă.

Notificarea adresată legislatorilor vine în urma declaraţiei lui Trump conform căreia armistiţiul de două luni cu Iranul s-a încheiat oficial. Armistiţiul, declarat iniţial în aprilie, a fost fragil încă de la început, pe fondul atacurilor frecvente din partea ambelor ţări, deşi administraţia Trump a insistat în repetate rânduri că nu s-a reluat un război pe scară largă.

Oficialii Comandamentului Central al SUA au declarat că forţele militare americane au lovit peste 300 de ţinte militare iraniene în ultima săptămână, ca represalii pentru ostilităţile continue ale Teheranului în strâmtoare.

Luni, forţele americane au lansat atacuri suplimentare împotriva Iranului „la indicaţia comandantului suprem”, a precizat Comandamentul Central al SUA într-un comunicat. „Aceste atacuri vor continua să impună un cost greu forţelor iraniene şi să le diminueze capacitatea de a ataca civili nevinovaţi şi navele comerciale din Strâmtoarea Hormuz”, se arată în comunicatul CENTCOM.

Trump îi informase anterior pe legislatori, în luna mai, că războiul declanşat în februarie „s-a încheiat”, anulând astfel termenul legal de 60 de zile în urma căruia operaţiunile militare trebuie să înceteze dacă nu au autorizarea Congresului. Armistiţiul care intrase în vigoare la începutul lunii aprilie fusese prelungit pe termen nelimitat, iar Casa Albă a susţinut că această măsură a oprit curgerea termenului privind puterile de război.

Oponenţii războiului de la Capitol Hill au susţinut însă că acest argument reprezintă o interpretare eronată a legii. Aceştia au subliniat că Marina SUA continua să menţină un blocaj menit să forţeze mâna Teheranului, chiar dacă operaţiunile militare majore fuseseră suspendate.

Încheirea războiului cu Iran, dificilă

Noua notificare complică probabil eforturile în curs ale Congresului de a pune capăt războiului din Iran.

Luna trecută, Senatul a votat în favoarea încetării ostilităţilor, într-o acţiune de frondă la adresa preşedintelui rămasă totuşi în mare parte simbolică, dar totuşi o înfrângere pentru Trump, care a asistat la o erodare treptată a sprijinului Congresului pentru angajamentele sale militare împotriva Teheranului.

Acel vot, cu 50 de voturi pentru şi 48 împotrivă, a fost determinat de patru republicani care s-au alăturat democraţilor pentru a vota împotriva războiului, cu excepţia cazului în care acesta primea undă verde din partea Congresului. Voturile lor, combinate cu absenţele senatorilor Dave McCormick şi Mitch McConnell, au fost suficiente pentru a impulsiona adoptarea măsurii privind puterile de război.

Acţiunea Senatului a urmat unui vot similar, încununat de succes, din Camera Reprezentanţilor, unde patru republicani s-au alăturat democraţilor pentru a solicita, cu 215 voturi la 208, încetarea operaţiunilor militare în Iran, cu excepţia cazului în care acestea ar fi autorizate de Congres.

Însă impactul juridic al acestor voturi a fost limitat. Rezoluţiile concurente sunt acte legislative care nu au fost încă testate din punct de vedere juridic şi care nu sunt transmise preşedintelui pentru a fi promulgate. Orice măsură care ar putea restricţiona aceste puteri prezidenţiale s-ar confrunta, aproape sigur, cu un veto din partea Casei Albe.

În scrisoarea adresată Congresului, Trump a scris că forţele militare americane „rămân pregătite să ia măsuri suplimentare, după cum este necesar şi adecvat, pentru a face faţă unor noi ameninţări şi atacuri asupra Statelor Unite sau a aliaţilor şi partenerilor săi şi pentru a se asigura că Guvernul Republicii Islamice Iran încetează să mai reprezinte o ameninţare pentru Statele Unite şi pentru aliaţii şi partenerii noştri”.

Trump renunţă la planul de a impune o taxă de 20% navelor care traversează Strâmtoarea Ormuz

De asemenea, preşedintele american Donald Trump anunţă marţi, pe reţeaua sa de socializare Truth Social, că renunţă la planul pe care l-a evocat luni de a impune o taxă de 20% navelor care traversează Strâmtoarea Ormuz şi înlocuieşte această idee cu încheierea unor acorduri comerciale cu ţările de Golful Persic, relatează AFP.

Donald Trump anunţă că a ”decis” să înlocuiască această ”remuneraţie care să corespundă la 20% din valoarea încărcăturior” a navelor cu ”acorduri de comerţ şi investiţii pe care diverse state de la Golful Persic le vor încheia cu Statele Unite”.

Această răzgândire – la nici 24 de ore după ce a anunţat că vrea să impună această taxă contrară dreptului internaţional, care garantează libertatea navigaţiei – intervine în urma unor ”discuuţii foarte productive” cu ţările de la Golful Persic, anunţă preşedintele american.

Locatarul Casei Albe îşi reafirmă totodată voinţa de a impune din nou o ”blocadă TOTALĂ” porturilor iraniene – vare intră în vigoare marţi, la ora 20.00 GMT (23.00, ora României), potrivit armatei americane.

Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor fi de-acum ”gardienii Strâmtorii Ormuz”, după o reluare a bombardamentelor în Iran la o amploare fără precedent de la armistiţiul din aprilie.

Comandamentul Militar iranian a anunţat, la rândul său, că nu va lăsa Statele Unite ”să se amestece” în Strâmtoarea Ormuz.

Comandamentul a ameninţat, de asemenea, vecinii Iranului de la Golful Persic împotriva oricărei cooperări cu Statle Unite.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele