WORLD

Donald Trump anunță, la summitul NATO, că armistițiul cu Iranul s-a ”terminat”. ”Sunt de acord cu tine”, transmite și Mark Rutte

Donald Trump anunță la summitul NATO că armistițiul cu Iranul s-a terminat. Sunt de acord cu tine transmite și Mark Rutte
sursă foto: captură video

Forțele militare ale SUA și Iranul au reluat schimburile de atacuri, în pofida unui acord preliminar de pace semnat luna trecută și a negocierilor aflate în desfășurare. Președintele Donald Trump a afirmat că acordul provizoriu între SUA și Iran este „încheiat”. El a făcut această declarație în marja summitului NATO de la Ankara, referindu-se la memorandumurile de înțelegere care au contribuit anterior la reducerea tensiunilor dintre cele două state, transmite Reuters.

SUA au anunțat că ultimele atacuri au fost un răspuns la agresiuni iraniene asupra a trei nave comerciale în Strâmtoarea Hormuz.

Armata iraniană a declarat că a ripostat miercuri, vizând baze militare americane din Bahrain și Kuweit prin lansarea de rachete și drone.

Acest schimb de focuri reprezintă cel mai intens conflict din ultimele săptămâni și survine în contextul reuniunii președintelui american Donald Trump cu liderii NATO în Turcia, arată Reuters.

Anunțul lui Trump privind acordul cu Iranul și relațiile comerciale

Trump a afirmat că acordul provizoriu între SUA și Iran este „încheiat”. El a făcut această declarație în marja summitului NATO de la Ankara, referindu-se la memorandumurile de înțelegere care au contribuit anterior la reducerea tensiunilor dintre cele două state.

”Este o întrebare foarte interesantă, Pentru mine, cred că s-a terminat. Nu vreau să mai am de-a face cu ei”, a răspuns preşedintele american, întrebat de presă dacă armistiţiul cu Iranul s-a terminat.

”Din punctul meu de vedere s-a terminat. Voi vorbi cu negociatorii noştri. Ei vor să negocieze”, a continuat el.

”Din punctul meu de vedere este doar o pierdere de timp să negociem cu ei”, a insistat el.

Statele Unite au irosit mult timp cu Iranul, iar ”eu nu cred că ei habar n-au ce dracu’ fac”, pentru că ar fi trebuit să încheie un acord de pace demult.

”Ăştia sunt nişte oameni răi, bolnavi şi trebuie să scăpăm de ei. Ei sunt un cancer. Sunt cancer. Şi ştii ce faci? Trebuie să scapi de cancer din timp”, a subliniat Donald Trump.

Secretarul general al NATO Mark Rutte şi-a reiterat declaraţiile pe care le-a făcut anterior despre atacurile americane în Iran, pe care le-a catalogat drept ”absolut necesare”.

”A fost un răspuns foarte puternic şi sunt de acord cu tine în această privinţă”, a declarat Rutte.

SUA întrerupe acordurile comerciale cu Spania

Trump a exprimat, de asemenea, dorința de a întrerupe toate relațiile comerciale cu Spania, pe care a calificat-o drept „un partener dezastruos” în NATO.

El a ordonat secretarului de Trezorerie, Scott Bessent, să pună capăt tuturor relațiilor comerciale și a criticat participarea Spaniei la Alianță.

„Spania este o cauză pierdută, nu mai vrem să facem afaceri comerciale cu Spania, de altfel, aș dori să întrerupeți toate relațiile”, a declarat Trump.

„Spania este un partener dezastruos în NATO, nu participă, nu plătește. Nu vreau să am nimic de-a face cu Spania, întrerupeți toate relațiile comerciale cu Spania, inclusiv vizitele… să-i vedem cum revin în fugă”.

Trump a mai spus că este nemulțumit de NATO în privința Groenlandei.

„Groenlanda este o problemă mare pentru noi, iar cealaltă problemă importantă este că atunci când am vrut să-i avem, nu i-am dorit cu adevărat, dar le-am spus că dacă vor să ni se alăture, iar ei au refuzat, însă când au putut, nu au fost alături de noi, iar noi am fost alături de ei”, a declarat Trump jurnaliștilor.

Avertizări privind spațiul aerian în regiune

Agenția pentru Siguranța Aviației din Uniunea Europeană (EASA) a prelungit avertizarea privind operarea companiilor aeriene în spațiul aerian al Iranului și Irakului până la 31 august, în contextul riscului unor noi acțiuni militare. Anterior, avertizarea includea și spațiul aerian al Libanului.

EASA recomandă prudență companiilor aeriene care tranzitează zonele aeriene ale Bahrainului, Kuweitului, Israelului, Iordaniei, Qatarului, Omanului, Emiratelor Arabe Unite și Arabiei Saudite.

Reacția Iranului la evoluțiile recente

Ministerul de Externe iranian a comunicat că acțiunile SUA, inclusiv revocarea licenței de vânzare a petrolului iranian și noile atacuri militare, au făcut ca anumite părți ale armistițiului să devină „ineficiente”.

De asemenea, Iranul a criticat interferențele în aranjamentele privind asigurarea tranzitului prin Strâmtoarea Hormuz, afirmând că acestea compromit acordul provizoriu. Ministerul a adresat o avertizare țărilor din regiune care găzduiesc baze militare americane să nu permită utilizarea teritoriului lor pentru noi atacuri împotriva Iranului.

Un membru al Marinei Gardienilor Revoluției a fost ucis miercuri dimineață în timpul confruntărilor cu drone americane. Informația a fost confirmată de una dintre unitățile navale ale Gardienilor, cu sediul în portul Mashahr, prin intermediul mass-mediei de stat.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele