NEWS

Două noi cutremure au avut loc în România. INCDFP anunță unde s-au resimțit seismele

Două noi cutremure au avut loc în România. INCDFP anunță unde s-au resimțit seismele
Cutremur în România Foto: colaj

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță două noi cutremure în România. Iată unde au fost resimțite seismele, dar și ce intensitate au avut.

Două noi cutremure în țară

Primul seism raportat a avut loc luni seara, în ziua de 16 Martie 2026 la ora 20:14:26. Mișcarea tectonică s-a produs în zona seismică activă din Vrancea, în județul Vrancea. A fost un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.6, la adâncimea de 99.6km, anunță INCDFP.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 45km V de Focșani, 65km E de Sfântu-Gheorghe, 66km N de Buzău, 78km E de Brașov, 97km S de Bacău, 97km NE de Ploiești.

Următorul seism raportat a avut loc în ziua de 17 Martie 2026 la ora 01:33:28. Seismul a fost înregistrat în zona seismică Oltenia, în județul Gorj. A fost un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.0, dar la adâncimea de 17.1km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 17km NV de Târgu Jiu, 67km S de Hunedoara, 71km NE de Drobeta-Turnu Severin, 81km S de Deva, 96km V de Râmnicu Vâlcea, 99km E de Reșița.

REGULI DE COMPORTARE în timpul producerii cutremurului

-păstrați-vă calmul,! NU INTRAȚI ÎN PANICĂ! Liniștiți-i și pe ceilalți, protejați copiii, bătrânii și femeile. Nu vă speriați de zgomotele din jur.

-preveniți tendințele de a părăsi camera sau locuința. Faza seismică inițială are o durată redusă, astfel încât, tocmai faza puternică a mișcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomerație și panică, conducând la accidente grave, nedorite.

-dacă este posibil, închideți sursele de foc cât puteți mai repede. Dacă a luat foc ceva interveniți imediat după ce a trecut șocul puternic.

-nu fugiți pe ușă, nu săriți pe fereastră, nu alergați pe scări, nu utilizați liftul, evitați aglomerația, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideți ușa locuinței spre exterior, pentru a preveni blocarea acesteia în vederea evacuării după terminarea mișcării seismice.

-nu alergați în stradă.

-dacă vă aflați în afara unei clădiri, deplasați-vă cât mai departe de clădire, feriți-vă de tencuieli, cărămizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, ornamente care de obicei se pot prăbuși în stradă. Nu fugiți pe stradă, deplasați-vă calm spre un loc deschis și sigur.

-acordați primul ajutor persoanelor rănite.

-în cazul în care sunteți surprinși de căderea unor tencuieli sau obiecte de mobilier răsturnate, cautați să vă protejați capul și membrele sau să vă asigurați supraviețuirea; ulterior veți caută să alarmați, prin diferite metode, vecinii cât și echipele de salvare-intervenție de prezența dumneavoastră.

 

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele