NEWS

Două salarii în plus la pensie pentru o categorie de bugetari. Sumele ajung și la 15.000 lei net

Două salarii în plus la pensie pentru o categorie de bugetari. Sumele ajung și la 15.000 lei net

Două salarii în plus la pensie pentru o categorie de bugetari. Sumele. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a anunţat o dată cu  prezentarea legilor educaţiei naţionale, că salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie.

Ea a menţionat că această prevedere este inclusă în legile educaţiei şi avem sprijinul politic al coaliţiei pentru a o pune în practică.

Două salarii în plus la pensie Bugetarii din Educaţie vor avea un statut special

Ligia Deca a anunţat la prezentarea noilor legi ale educaţiei că salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. Suma primită în plus la încetarea contractului poate ajunge până la 15.000 de lei.

”În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime şi grad didactic”, scrie proiectul noilor Legi ale educației.

Ministrul Educației susține că a primit sprijinul coaliției de a pune în practică această prevedere.

Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime de peste 15 ani, asta pentru a păstra atractivitatea profesiei și pentru a da timp acelor profesori cu experiență să se poată implica fie în management școlar, fie în activități de mentorat”, a spus Deca.

Mai mult decât atât, profesorii care vor ieși la pensie vor primi o primă egală cu două salarii de bază, iar cei care vor preda în mediul rural vor primi o primă de cinci salarii minime brute.

Cu alte cuvinte, cadrele didactice din mediul rural vor primi o primă de instalare neimpozabilă de cinci salarii minime brute, adică o sumă de 15.000 de lei. Condiția este să rămână timp de cinci ani în acel loc de muncă.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele