PAPARAZZI

Dragostea chiar trece prin stomac pentru Bogdan Vlădău și jumătatea lui, Gina Chirilă | FOTO & VIDEO

Dragostea chiar trece prin stomac pentru Bogdan Vlădău și jumătatea lui Gina Chirilă | FOTO  VIDEO

Bogdan Vlădău și jumătatea lui, Gina Chirilă, formează genul acela de cuplu, nici prea prea, nici foarte foarte. Au reușit să-și închege o familie frumoasă, care a fost „premiată” cu un minunat copil, iar atunci când își intră în rolul de mondeni, clar captează atenția tuturor blițurilor.

Captate au fost blițurile de către cei doi și zilele trecute când paparazzi Mediaflux.ro au dat nas în nas cu ei, la mall. În periplul lor prin spațiul de joacă al adulților, Bogdan Vlădău și Gina Chirilă, au făcut o stație și la unul dintre restaurantele care servește mâncare în mall.

Nu vă închipuiți că au ales vreo „cârciumă” cu meniu mediteranean în program, nici gând, au mers fix acolo unde se consumă cele mai multe calorii frumos ambalate în mulți carbohidrați și mai puține proteine. Nu ne panicăm, însă, sportiv de-o viață, suntem convinși că Bogdan Vlădău știe foarte bine cu balanța nutritivă și ce să facă astfel încât să nu-și pună în pericol pătrățelele.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Ilinca Vandici, la spital! Problemele de sănătate au determinat-o să renunțe la emisiunea Bravo, ai stil! | FOTO EXCLUSIV

Dragostea trece prin stomac, chiar și în cazul soților Vlădău

Revenind la imaginile pe care ni le-au pus la dispoziție, din nou, vigilenții fotoreporteri Mediaflux.ro, tare încântați suntem să-i vedem pe cei doi, în continuare, mânați de amorul care i-a unit. După ce au comandat de mâncare, doamna s-a retras cuminte la o masă, în timp ce domnul a dispărut puțin să-și… pudreze nasul. La întoarcere, asemenea unui gentleman i-a făcut domniței pofta și i-a făcut un refill cu suc și abia după aceea și-a „permis luxul” să se așeze în fața propriei porții de mâncare.

După o înghițitură luată „pe forțele lui” și un cartof prăjit, cu „amor”, dăruit de blonda-i soție, Bogdan Vlădău s-a pierdut, minute bune, într-o conversație pe Whatsapp. Vizibil preocupat și extrem de concentrat în conversație, Bogdan a uitat de domnița-i blondă din față care, imediat după ce a dat un ultim ENTER, a deschis o discuție despre care nu știm dacă face referire neapărat la cea purtată de soțul ei prin mesaje.

După mimina feței lor și gesturi, se vede treaba că cei doi discutau despre o situație care nu le-a făcut plăcere. În fine… o discuție de familie.

Altfel, Domnule, avem a recunoaște că familia Vlădău continuă să-și păstreze standardul pe care l-a impus de zeci de ani domnul, un adevărat Lord printre băieții de oraș ai anilor 2000.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele