BUSINESS

Dufry, numărul 1 mondial pe piața de travel, retail și food/beverage, întră și în România

Dufry numărul 1 mondial pe piața de travel retail și foodbeverage întră și în România

Dufry, incontestabil, și nu o spunem noi, ci statisticile, cel mai mare jucător de pe piața de travel , retail și food/beverage din lume, dorește să aducă un suflu nou în România și vizează încheierea  unor parteneriate cu aeroporturile din țara noastră.

Când spunem Elveția ne referim la precizie. ”Precizie elvețiană” vă sună cunoscut, nu? Ei bine, când vorbim despre Dufry putem face, corect, aceeași raportare. Deoarece Dufry este un retailer de turism cu sediul în Elveția, fondat ca și companie în anul 1865. Din 1948, deci de 75 de ani, Dufry a început afacerile pe zona de duty-free, iar în 1952 deschidea primul magazin de acest gen în capitala Franței, la Paris.

Ajungând spre prezent, din 2005, Dufry a fost listat pe bursa SIX Swiss Exchange, una dintre cele mai importante trei din Europa.

Imediat după acest pas, în 2007 și 2008, Dufry a achiziționat principalul operator de retail din zona Caraibelor, cu 23 de magazine de acest fel, și retailerului de turism Hudson Group, cu sediul în SUA, care deținea 550 de magazine în 69 de aeroporturi și terminale de transport în SUA și Canada.

Astel, pas cu pas, Dufry, care acum operează în întreaga lume magazine fără taxe și taxe plătite și magazine de proximitate în aeroporturi, linii de croazieră, porturi maritime, gări și zone turistice centrale, s-a poziționat ca lider în domeniu.

Am făcut aceste precizări despre compania cu sediul central la Basel, care are aproape 33.000 de angajați și operează în peste 50 de țări din întreaga lume, pentru a se înțelege mai bine importanța intrării unei astfel de firme pe piața din România.

Dufry, cea mai mare cifră de afaceri din lume

În anul 2018, an premergător pandemiei de Covid-19, Dufry a fost cotată ca având cea mai mare cifră de afaceri din lume în ceea ce privește vânzările realizate pe piața de travel. Compania care urmează să opereze și în România, era urmată de coreenii de la Lotte Duty Free și de către companiile care operează în China în acest top al celor mai puternici jucători din această piață. În clasament, care poate fi consultat aici, sunt prezente și companii mai mici prezente în România cum ar fi Lagardere Travel Retail și Gebr. Heinemann .

Confirmarea a venit doi ani mai târziu, în 2020, an în care pandemia a afectat major industria aviatică, topul internațional menținându-se, cu Dufry lider incontestabil.

Strategie pentru 2027

Date fiind datele din 2022, când a avut o creștere organică de 76,1 % și o cifră de afaceri de peste 7.300.000 de dolari, compania Dufry și-a definit strategia pentru 2027, intitulată “Destination 2027”.

Astfel, luând în considerare și faptul că, anul acesta, a achiziționat și Autogrill, liderul mondial în zona travel food/beverage, se poate concluziona că detronarea Dufry din fruntea clasamentului pe această piață va fi aproape imposibilă de către competitori.

Dufry vrea să intre și pe piața românească

Compania Dufry și-a exprimat, recent, interesul de a dezvolta parteneriate cu aeroporturile internaționale din România, reprezentanții companiei având, în acest sens, o serie de întâlniri în vederea explorării posibilităților de colaborare.

Intrarea Dufry în România va duce la creșterea serviciilor pe aeroporturile din România, iar serviciile adresate călătorilor s-ar plasa pe același palier cu cele din țările mult mai dezvoltate, ceea ce ar aduce un plus de imagine pentru țara noastră.

De menționat este și faptul că Dufry și-a crescut interesul asupra Europei Centrale și de Est, încă de anul trecut, câștigând în 2022 concesiunea pentru spațiile de duty free și travel retail din Aeroportul Sofia, Bulgaria, operat de consorțiul SOF, acolo unde compania germană Munich Airports asigură experiența, expertiza și cele mai bune practici în domeniul de management aeroportuar.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele