Duma de Stat din Rusia a ratificat, în cadrul şedinţei de luni, în unanimitate, patru tratate internaționale privind intrarea în componenţa Rusiei a republicilor populare Donețk (DNR) și Lugansk (LNR), precum și a regiunilor ucrainene Herson și Zaporojie. Documentele au fost semnate pe 30 septembrie la Moscova.
Tratatele internaționale prevăd, printre altele, stabilirea granițelor noilor entități ale Federaţiei. Granițele republicilor și regiunilor vor fi determinate de limitele teritoriului care „existau în ziua formării și acceptării lor în Federația Rusă”. Tratatele internaționale precizează că frontierele asociate cu teritoriul unui stat străin vor constitui granița de stat a Federației Ruse.
Rusia dispune de fonduri pentru a sprijini patru regiuni ucrainene pe care președintele Vladimir Putin a început să le anexeze săptămâna trecută, iar aceste fonduri fac parte din bugetul țării, a declarat ministrul de finanțe, Anton Siluanov, în fața Parlamentului, scrie Rador.
Siluanov nu a precizat suma ce va fi cheltuită. Rusia a anunțat anexarea regiunilor după ce a organizat așa-numite referendumuri în zonele ocupate din Ucraina. Guvernele occidentale și Kievul au anunțat că voturile au încălcat dreptul internațional, au fost coercitive și nereprezentative.
Armata ucraineană a obținut noi victorii în sudul țării, recucerind mai multe teritorii, inclusiv un oraș aflat pe malul râului Nipru, potrivit CNN.
Forțele ucrainene au obținut noi victorii în sudul țării, îndreptându-se spre orașul Herson, care este ocupat, și capturând orașul Zolota Balka de pe malul vestic al râului Nipru, potrivit unui oficial regional și unui blogger militar pro-rus.
„Forțele noastre armate avansează cu putere chiar pe malul râului Nipru, mai aproape de Berislav”, a declarat Serhii Khlan, consilier al șefului administrației militare din regiunea ucraineană Kherson, în cadrul unui briefing de presă.
La rândul său, șeful administrației numite de Rusia la Herson a recunoscut că forțele ucrainene avansează de-a lungul râului Nipru. Informația a fost confirmată și de Boris Rozhin, un blogger militar, care a declarat că forțele rusești încearcă să oprească ofensiva Ucrainei.