WORLD

Erdogan anunță că face pace între Rusia și Ucraina. Ce mișcare a făcut președintele turc

Erdogan anunță că face pace între Rusia și Ucraina. Ce mișcare a făcut președintele turc
Sursa foto: Arhiva MediaFLUX

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan anunță că face pace între Rusia și Ucraina. El și-a trimis omul de încredere mai întâi în Rusia, la Vladimir Putin, iar apoi acesta va merge la Volodimir Zelenski.

Ministrul turc de Externe, Mevlüt Cavusoglu, a fost trimis de Erdogan la Moscova, unde urmează să participe, miercuri, la întâlniri. Imediat după, acesta urmează să se ducă în Ucraina, joi, cu scopul de a căuta un armistiţiu. Anunțul a fost făcut de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

Erdogan anunță că face pace între Rusia și Ucraina. A mai existat o întâlnire, fără niciun rezultat

Şeful diplomaţiei turce ”va continua eforturile noastre de a obţine un armistiţiu şi pacea prin discuţii cu ambele părţi”, anunţă Erdogan, la finalul unei reuniuni a Cabinetului său.

Erdogan nu a spus cine sunt interlocuitorii cu care urmează să se întâlnească Cavusoglu.

Turcia a organizat şi a găzduit prima întâlnire de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie, a miniştrilor de Externe rus, Serghei Lavrov, şi ucrainean, Dmitro Kuleba, în marja Forumului Diplomatic de la Antalya, în sudul Turciei.

Primul contact la nivel de miniştri de la începutul Războiului din Ucraina s-a încheiat cu un eşec. Cei doi miniștii de externe nu au reușit să găsească o cale de comunicare.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele