Premierul desemnat Eugen Tomac spune că și-a făcut programul de guvernare pe care îl va prezenta și partidelor politice. În același timp, acesta lansează și el un apel la responsabilitate către partidele politice, după declarațiile făcute de Nicușor Dan.
Tomac a afirmat că viitorul program de guvernare pornește de la obligațiile pe care România și le-a asumat deja și de la termenele care trebuie respectate în perioada următoare.
„Voi fi destul de sincer, avem un program de guvernare, îl voi transmite mâine tuturor partidelor, dar ceea ce le-am spus partidelor voi voi sublinea și în clipa de față. Deci, noi avem câteva priorități care izvorăsc din PNRR. Deci, alt program de guvernare mai mult decât aceste urgențe pe care trebuie să le îndeplinim, nu există.
Și obiectivul meu nu este să vin într-un stil populist să anunț lucruri care dau bine. Îmi doresc ca lucrurile bune care au fost începute să fie continuate acolo unde… există posibilitatea de a îmbunătăți chestiuni care țin de relația cu mediul de afaceri, de exemplu. Evident că ne dorim să îmbunătățim acest lucru.
Cred că pe dimensiunea digitalizării este loc de mult mai bine și, în acest sens, îmi propun ca în cabinetul pe care îl voi prezenta Parlamentului să am inclusiv o funcție creată de vicepremier pentru digitalizare, pentru că suntem în coada clasamentului european în ceea ce privește digitalizarea, deși avem specialiști de top la nivel global.
Îmi doresc să reușim să începem o dezbatere serioasă și așezată în ceea ce privește reforma administrației, pentru că s-a discutat foarte mult despre acest lucru și am avansat foarte puțin.
Îmi doresc, de asemenea, să am o relație extrem de deschisă și onestă în acord cu ceea ce și-au asumat partidele politice pro-occidentale din Parlament cu privire la angajamentele noastre privind programul SAFE. În octombrie trebuie să facem prima tracere, deci sunt câteva urgențe care nu mai pot fi amânate. Țin de termene, de exemplu, jurnalele trebuie să fie închise până pe 31 august anul acesta.”
Tomac a explicat că Nicușor Dan încearcă să determine formațiunile politice să dea dovadă de mai multă responsabilitate și să contribuie la formarea unei majorități care să permită instalarea unui nou guvern.
Întrebat la B1tv de ce a fost nevoie ca președintele să transmită un nou mesaj public către partide, premierul desemnat a declarat:
“Pentru că domnul președinte are dreptate atunci când le cere partidelor mai multă responsabilitate pentru că dincolo de rolul firesc într-o democrație al partidelor de a le cere ce să se aleagă pentru a reprezenta interesele comunităților în Parlament, mai au și o obligație de a valida atunci când este nevoie, și mai ales în contextul în care ne aflăm în prezent, funcționarea unui guvern.
Atât timp cât partidele sunt reticente și și-au impus niște bariere greu de explicat, este absolut esențial să înțelegem că în democrație nu avem doar drepturi, avem și obligații. Și în momentul de față, acest blocaj, această tensiune care există în societate obligă partidele să iasă din această logică care este extrem de păguboasă. Domnul președinte le cere partidelor mai multă flexibilitate și să pună în acest moment extrem de complicat pe primul loc România și cetățenii români.”
Premierul desemnat a afirmat că disputele politice și calculele electorale nu ar trebui să prevaleze într-un moment în care România se confruntă cu provocări majore atât pe plan intern, cât și extern.
“Niciun cetățean din această țară nu este vinovat că partidele politice se uită mai mult spre anul electoral 2028 decât spre ce se întâmplă astăzi în țara noastră. Avem război la graniță, avem conflicte care ne afectează piața internă și evident că din acest punct de vedere țara are nevoie de un guvern funcțional și din acest punct de vedere sigur că eu îmi doresc, am și fost, am discutat cu toate partidele politice să găsesc consensul necesar pentru a ieși din această stare de blocaj.”
Tomac a subliniat că tocmai din acest motiv a propus un cabinet alcătuit din specialiști, despre care spune că pot răspunde rapid problemelor cu care se confruntă România.
Eugen Tomac a insistat că dialogul și buna-credință sunt condițiile esențiale pentru depășirea impasului actual și pentru formarea unui executiv stabil.
“Tocmai de aceea am propus un cabinet de ministri format din profesioniști, din oameni bine pregătiți, capabili să răspundă provocărilor prin care trece România în clipa de față. Am demonstrat și demonstrez în continuare întreaga deschidere și disponibilitate spre dialog, spre construirea împreună a unui program de guvernare.
Dar evident că toate pot fi realizate atunci când există bună credință. În momentul de față, evident că îmi doresc ca partidele să iasă din această logică pe care o au până în clipa de față și să se gândească în primul rând la cetățenii români.”
Premierul desemnat a enumerat mai multe probleme pe care le consideră urgente, de la costul vieții și sistemul de sănătate până la educație și accesarea fondurilor europene.
“Nu este un moment ușor. Mi-am asumat o responsabilitate extrem de grea. Înțeleg riscurile prin care trecem. Am o misiune extrem de dificilă, dar plec la drum cu gândul că, dincolo de orice calcul politic, primează interesul cetățenilor români. Cetățenii români își doresc stabilitate, cetățenii români își doresc facturi mai mici, cetățenii români își doresc un sistem de sănătate funcțional, își doresc să tratăm cu mult mai multă seriozitate abandonul școlar.
Sunt probleme cronice pe care nu le mai putem amâna și cu atât mai mult cu cât avem niște termene destul de precise în ceea ce privește angajamentele noastre internaționale, în mod special în relația cu Comisia Europeană privind atragerea banilor gratis pe care ne-i pune la dispoziție Uniunea Europeană.”
În final, Tomac a făcut un nou apel la cooperare și a afirmat că este dispus să accepte compromisuri rezonabile pentru formarea unei majorități care să mențină direcția pro-occidentală a României.
“Deci a sosit momentul să lăsăm jocul politic la o parte. Agenda politică care este justificată într-o democrație atunci când lucrurile sunt clare. Ori dacă vom continua cu această linie pe care observăm în momentul de față Nu cred că asta-și doresc cetățenii. Cetățenii au alte preocupări, alte așteptări și foarte multe dezamăgire și de aceea cred că este nevoie de un guvern capabil să răspundă acestor urgențe pe care le are societatea românească în clipa de față.
Pe mine mă onorează această responsabilitate cu care m-a investit președintele României. O tratez cu maximă seriozitate. Am în fiecare care zi foarte multe întâlniri. Ieri am fost toată ziua în Parlamentul României. Am discutat cu grupuri politice, cu parlamentari neafiliați. Tot mai multă lume înțelege situația prin care trecem. Mă bucur că există foarte multă deschidere, dar mi-aș dori ca și partidele politice să iasă din această stare de reținere și să dea semnale mult mai clare de cooperare.
Pentru că rolul meu este să guvern pentru români într-un acord cinstit și transparent în relația cu partidele politice și evident că sunt deschis și dispus să accept orice compromis rezonabil care ne permite ca la Palatul Victoria să avem în continuare un guvern care păstrează aceeași direcție pro-occidentală. Suntem o țară europeană cu vocație europeană și este esențial ca momentul de față să dăm acest semnal că am depășit momentul de criză și să ne apucăm de treabă. Sunt aici pentru a răspunde acestei urgențe.”