Deși sunt slabe șanse ca Președintele Klaus Iohannis să preia postul de Secretarul General NATO, numele liderului de la Cotroceni apare printre eventualii candidați să preia funcția Ursulei von der Leyen, în cazul în care Ursula nu reușește să obțină un nou mandat în fruntea Comisiei Europene.
Euronews Italia scrie că președintele Klaus Iohannis reprezintă o alternativă pentru postul de președinte al Comisiei Europene. Până nu demult Ursula von der Leyen a fost favorită pentru un nou mandat la conducerea ramurei executive a UE.
Dar se pare că șansele ei s-au diminuat considerabil odată cu numirea în funcție a lui Markus Pieper. Oficial care, pe fondul ezitărilor în criza din Orientul Mijlociu a fost revocat. Prin urmare, sunt șanse mari Ursula von der Leyen să nu obțină un nou consens din partea liderilor statelor UE, iar perspectiva unei Comisii Europene conduse de Klaus Iohannis devine din ce în ce mai realistă.
„Reconfirmarea Ursulei von der Leyen la conducerea Executivului UE părea probabilă, dar șansele s-au erodat din cauza numirii în funcție a lui Markus Pieper, care între timp a fost revocat, precum și din cauza anumitor ezitări în reacțiile la criza din Orientul Mijlociu. Posibilitatea de a nu reuși să obțină un consens suficient din partea liderilor statelor UE și din partea eurodeputaților care se vor instala anul acesta este o perspectivă din ce în ce mai realistă”, comentează postul Euronews Italia.

Pe lângă Klaus Iohannis, lista scurtă pentru președinția Comisiei Europene include nume precum Mario Draghi, fost președinte al BCE. Fostul premier al Italiei a pledat în urmă cu numai câteva zile pentru o shimbare politică și economică radicală în cadrul Uniunii Europene și pentru consolidarea influeneței și competivității pe plan mondial.
Charles Michel, președintele Consiliului European a sublinat că viitoarea structură de conducere a CE ar urma să fie una de tip economic. Prin urmare, un alt candidat potrvit pentru funcția de președinte al Comisiei Europene ar putea fi Kristalina Georgieva, actualul director al Fondului Monetar Internațional (FMI). De asemenea, premierul croației Andrej Plenkovic ar putea fi un adversar redutabil pentru Klaus Iohannis.

Cu toate acestea, Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE) l-a indicat ca favorit pe premierul elen Kyriakos Mitsotakis. În analiza italienilor de la Euronews, Christine Lagarde este un alt nume care s-ar încadra ca și candidat pentru funcția de președinte al Comisiei. În tot acest timp, jurnalișii din Peninsulă îi atribuie președintelui Klaus Iohannis rolul de strateg.
”În cazul în care Charles Michel greșește, iar Europa ar opta pentru o altă Comisie Europeană geopolitică, ar putea apărea numele lui Iohannis”, subliniază Euronews Italia, notând că Iohannis este ”relativ bine-văzut în Consiliul European, dar va avea nevoie de o majoritate a PPE în Parlamentul European”, mai scriu jurnaliștii de la Euronews Italia.