BUSINESS

Eurostat: România are a doua cea mai mare rată a inflației din UE. Se anunță un an greu

Eurostat România are a doua cea mai mare rată a inflației din UE. Se anunță un an greu
Sursă foto: Pixabay

Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, anunță că România are a doua cea mai mare rată a inflației din UE. Rata anuală a inflației în Uniune a fost de 3,4% în decembrie 2023, în creștere de la 3,1% în noiembrie. Cu un an în urmă, rata a fost de 10,4%.

România are a doua cea mai mare rată a inflației din UE

Inflația din România în luna decembrie 2023 a ajuns la 7,0%, fiind a doua ce mai mare din Uniunea Europeană, depășită doar de cea înregistrată în cazul Cehiei, acolo unde acest indicator economic a ajuns la  7,6%. La vârful clasamentului țărilor europene cu cele mai mari rate ale inflației se află și Slovacia, aceasta înregistrând o rată de 6,6%, potrivit dailybusiness.ro.

Comparativ cu luna noiembrie, inflația anuală a scăzut în cincisprezece state membre, a rămas stabilă într-unul și a crescut în unsprezece.

Cele mai mici rate anuale au fost înregistrate în Danemarca (0,4%), Italia și Belgia (ambele 0,5%).

În luna decembrie, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a venit din partea serviciilor (+1,74 puncte procentuale, pp), urmată de alimente, alcool și tutun (+1,21 pp), bunuri industriale non-energetice (+0,66 pp) și energie (-0,68 pp).

Inflația va urca în Românie la 7.7%

Nici Banca Națională a României (BNR) nu vine cu vești bune.  anticipează că inflația va urca la 7,7% la finalul primului trimestru din 2024, urmând să coboare la 6,8% la sfârşitul trimestrul II al anului viitor, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei, ediţia din noiembrie 2023.

„Indicele preţurilor de consum în luna decembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 100,26%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2023 comparativ cu luna decembrie 2022 a fost 6,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2022 – decembrie 2022) a fost 10,4%”, potrivit INS.

În Uniunea Europeană, comparativ cu luna noiembrie, inflația anuală a scăzut în cincisprezece state membre, a rămas stabilă într-unul și a crescut în unsprezece. În contrast, cele mai mici rate înregistrate de inflație în comunitatea europeană au fost înregistrate în Danemarca, de 0,4%, Italia și Belgia ambele stabilizându-se la 0,5%.

În luna decembrie, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației în zona euro poate fi atribuită industriei serviciilor, de 1,74%, urmată de alimente, alcool și tutun, o creștere de 1,21%, bunurilor industriale non-energetice, o creștere de 0,66% și energiei, cu o consolidare de 0,68%.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele