Recunosc că sunt dependentă. Scriu ”sunt” pentru că dependența nu se tratează de pe o zi pe alta. M-am oprit acum și vă spun cum am slăbit 2 kg într-o săptămână, renunțând la un singur produs: Pepsi Twist.
Știam că aproape tot ce consumăm are zahăr și, într-o măsură sau alta, suntem obligați să devenim dependenți, iar creierul să ceară tot mai mult.
Ca să compensăm oboseala, stresul, anxietatea, ne repezim într-o ciocolată, o înghețată sau o băutură carbogazoasă. Fără să ne dăm seama că nu facem decât să ne alimentăm dependența de zahăr.
La mine, cădeau victime cel puțin 2 doze sau sticle de Pepsi Twist pe zi. Mă mințeam că îmi trece oboseala, că îmi dă energie și că gustul minunat mă face să mă simt mai bine. Și, zi după zi, lună după lună, kilogramele s-au adunat, pe lângă alți factori.
Cântarul s-a săturat de mine într-o zi și a decis să țipe acuzator. M-am gândit atunci să încerc să renunț la obiceiul nociv, dar nu mi-am imaginat că va fi atât de greu. Nu, nu e vorba de nicio dietă minune.

Dependența și-a spus cuvântul încă din prima oră când am hotărât să renunț la sticla de suc. Aveam senzația că îmi tremură tot corpul. Vedeam sticlele plimbându-se prin fața monitorului.
M-a ajutat apoi când am găsit asta:
Pepsi cola (o cutie) – 8,75 linguriţe de zahăr
Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumul a maximum 25 de grame de zahăr pe zi, adică șase lingurițe pentru un adult.
După câteva zile, am început să uit, iar după o săptămână cântarul a zâmbit: pierdusem deja 2 kilograme. E un început. Schimbările nu se fac peste noapte, se fac treptat și cu răbdare.
V-ați mira dacă v-aș spune că zahărul e unul dintre cele mai puternice droguri care provoacă dependență? O spun specialiștii.
”Agenția Națională Antidrog se ocupă în special de substanțele psihoactive, dar la nivel internațional se pune accent și pe efectele consumul de alcool, nicotină, zahăr. Acestea pot da dependență mult mai rapid decât unele droguri tradiționale.”, a declarat Dr. Bogdan Gheorghe din cadrul Agenției Naționale Antidrog.
În România, un adult consumă în medie 30 de kilograme de zahăr pe an. Și asta pentru că industria ne-a făcut captivii alimentelor cu zahăr: în pâine, conserve, lactate, mezeluri etc.
Devenim dependenți peste noapte fără să ne dăm seama. Atunci când simțim gustul dulce, creierul nostru este inundat de dopamină, hormonul fericirii. Este substanța pe care o căutăm mereu când ne îndrăgostim, când stăm pe TikTok, când jucăm jocuri video.
Iar gustul dulce activează centrul adicției din creier. Cu cât primește mai mult zahăr, cu atât organismul cere mai mult.

Și, în afara kilogramelor în plus, tot acest lanț vicios al adicției aduce cu sine numeroase boli: de la probleme cu dinții sau coșuri, până la migrene, diabet sau boli cardiace.
”Chiar și atunci când citim etichetele, problema e că s-ar putea să nu găsim deloc scris clar cuvântul „zahăr” acolo. De ce? Pentru că producătorii și-au dat seama că oamenii devin mai atenți cu ceea ce consumă. Așa că au învățat să păcălească; au învățat să ascundă zahărul, să îi găsească tot felul de alte denumiri.
Vă spun doar câteva: siropul de porumb e zahăr, high fructose corn syrup apare pe multe etichete, nectarul de agave e zahăr, malțul din orz e zahăr, maltodextrina, maltoza, galactoza… toate astea sunt zahăr.”, explică Dragoș Pătraru în Starea Sănătății.
Sigur că e absurd să ne imaginăm că am putea tăia cu totul zahărul din alimentație, dar dacă avem mai multă grijă la cât consumăm, va conta mult în lista programărilor viitoare la medic.