Ionul Chirilă, fiul cel mare al celebrului gazetar sportiv Ioan Chirilă și fratele cântărețului Tudor Chirilă, a îmbrățișat de ani buni meseria de antrenor de fotbal. Nu a rupt gura târgului și de trei ani chibițează de pe tușă, devenind un încrâncenat părerolog al fenomenului fotbalistic în timp ce fratele său este de ani e zile în prim-time la TV.
Așa cum și frațiorul Tudor cântă rar, dar își dă des cu părerea pe la emisiunile cu voci și Ionuț s-a dedicat, în ultima perioadă, cârcotelor în ale fotbalului. Nu poți conduce de pe marginea terenurului, te dai cunoscător prin Parcul Cișmigiu sau pe la posturile TV care te mai bagă în seamă. Și cu emfază, explici doct ce scurtă era echipa X, și-a dorit mai mult victoria echipa Y, schimbările au fost inspirate sau neinspirate și faci previziuni care în proporție de 90% nu se adeveresc, după patentul arogat de Mitică Dragomir.
Singura legătură actuală cu fotbalul este treningul echipei Academica Clinceni, pe care odinioară, în negura istoriei, a antrenat-o tehnicianul Ionuț Chirilă.
Paparazzi Mediaflux, l-au surprins pe fostul antrenor, cu treningul inscripționat, mergând mândru spre o cafenea din zona bună a Capitalei. Așa, poate îl mai recunoaște cineva. Nu știm proveniența șortului și a pantofilor sport, dar putem afirma cu convingere că se potrivesc în peisaj.

În decursul carierei sale de antrenor, Chirilă, ajuns acum la 58 de ani, a debutat pe banca celor de la Electromagnetica, în 2001, ulterior trecând pe la echipe precum CSM Focşani, Jiul Petroşani, UTA Arad, Concordia Chiajna, Poli Iaşi, ASA Târgu Mureş și Academica Clinceni.
La această din urmă echipă, și al cărui trening îl poartă și în ziua de astăzi cu cinste, Ionuț Chirilă a venit pe 21 septembrie 2021 și a pregătit echipa în 9 partide oficiale – 6 înfrângeri și 3 remize. Atât s-a putut! Cu toate acestea, despărțirea dintre părți nu s-a produs în cele mai bune condiții, scandalul fiind la el acasă.
Un cârcotaș ar putea spune că Ionuț Chirilă ori este nostalgic după vremea apusă a antrenoratului, a rămas fără hainee prin șifonier, ori a ajuns la fundul sacului și nu își mai permite un trening nou, nemarcat, sau măcar inscripționat cu PSG, Man Unitetd, Barcelona sau Real Madrid. Era altceva, unde probabil nu va ajunge niciodată, dar mai intresant.
Evident că celelate treninguri, de la echipele pe care le-a antrenat personal, sunt deja mult prea vechi.
Oricum, suntem convinși că de fundul sacului nu poate fi vorba, antrenorul lăudându-se că este om de afaceri prosper și câștigă pe bandă rulantă în Franța. Din pantofi.

Ionuț Chirilă a dezvăluit, anul acesta, că deține un magazin de pantofi la Cannes pe care l-a lăsat pe mâna unor fete cu experiență în domeniu, în timp ce el chibițează pe lângă stadioanele patriei.
Îi urăm mult succes lui Chirilă să schimbe cât mai repede treningul. Asta dacă va prinde vreo echipă care dă și echipamente sportive jucătorilor și antrenorilor.