Adrian Alexandrov (39 de ani), iubitul Elenei Udrea (52 de ani), aroganță maximă în trafic! S-a îmbrățișat cu un polițist de la Rutieră cu care era prieten apoi a întors BMW-ul pe linie dublă continuă, în timp ce amicul său era deja departe în trafic, după cum arată imaginile surprinse de paparazzi Mediaflux.
Pare că legea e pentru „muritorii de rând”, nu și pentru băieții descurcăreți din oraș! Paparazzii Mediaflux l-au surprins pe Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, într-o ipostază care va da cu siguranță bătăi de cap Brigăzii Rutiere.

După o întâlnire extrem de cordială cu un agent pe motocicletă, Alexandrov a călcat în picioare Codul Rutier, făcând o manevră interzisă la care un șofer obișnuit doar ar visa.
Click to display the embedded YouTube video
Zilele trecute, camerele Mediaflux au surprins o scenă cel puțin bizară pe străzile Capitalei. Adrian Alexandrov, aflat la volanul bolidului său de lux, un BMW de generație nouă, s-a întâlnit în trafic cu un polițist de la Rutieră, aflat pe motocicleta de serviciu.
Ceea ce a urmat nu a fost însă o legitimare sau un control de rutină. Nici vorbă! Între cei doi s-a consumat un moment plin de afecțiune, o îmbrățișare strânsă, ca între doi vechi prieteni care nu s-au mai văzut de mult.

Timp de câteva minute bune, Adrian Alexandrov și agentul au întreținut o discuție amicală, cu zâmbete și gesturi relaxate, semn că relația dintre ei este una extrem de apropiată.
După ce și-au luat la revedere, polițistul și-a pus casca, a urcat pe motocicletă și a demarat în trombă, lăsându-și amicul în urmă. Doar că, odată ce „ochii legii” s-au îndepărtat, Adrian Alexandrov a decis că regulile de circulație sunt doar opționale.

Fără să stea prea mult pe gânduri și profitând de gabaritul și puterea BMW-ului său, Alexandrov a întors mașina direct peste linia dublă continuă, o manevră extrem de periculoasă și strict interzisă de lege.

Pentru o astfel de „aroganță” în trafic, orice șofer din România riscă o amendă usturătoare din clasele II-III de sancțiuni, puncte de penalizare și, în funcție de dinamica traficului, suspendarea dreptului de a conduce. Nu putem vorbi despre „prietenia” cu agentul de la circulație că l-ar fi salvat pe Adrian Alexandrov de o sancțiune legală în condițiile în care acesta nici nu a văzut-o, însă gestul făcut de iubitul Elenei Udrea este clar discutabil.

Elena Udrea este cunoscută publicului larg, însă puține informații sunt disponibile despre partenerul său, Adrian Alexandrov. Cei doi au împreună o fiică pe nume Eva Maria și există o diferență de vârstă de peste 10 ani între ei.

Relația dintre Elena Udrea și Adrian Alexandrov durează de mai bine de opt ani. Fiica lor, Eva Maria, este rezultatul acestei relații, iar micuța seamănă cu ambii părinți.
Elena Udrea s-a născut pe 26 decembrie 1973 și are 51 de ani, în timp ce Adrian Alexandrov, născut pe 5 februarie 1987, are 39 de ani. Diferența de vârstă de 13 ani nu a influențat relația lor.
Cu toate că nu sunt căsătoriți, cei doi și-au exprimat intenția de a oficializa relația, potrivit Antena Stars. În trecut, Adrian Alexandrov a declarat că vârsta reprezintă un impediment doar pentru cei care se lasă influențați de opiniile altora.
„Vârsta este un impediment pentru cei care aleg să-și trăiască viața după gurile altora. Nu e o diferenţă de vârstă atât de mare, doar 10-11 ani diferenţă între noi. Eu mă consider un om matur care are ce învăţa de la o femeie ca Elena, pentru că are experienţă de viaţă destul de mare. Ne sprijinim unul pe celălalt’, povestea iubitul Elenei Udrea, în urmă cu ceva timp.
Originar din Tulcea, Adrian Alexandrov a absolvit London Academy of Media Film and TV Presenter. De asemenea, a avut o carieră în modelling, participând la prezentări de modă, inclusiv cele organizate de Cătălin Botezatu.
Ulterior, a fost steward pentru compania aeriană Emirates, unde a acumulat experiență și venituri considerabile. În prezent, Alexandrov activează ca broker imobiliar.
La sfârșitul anului 2017, el și-a extins afacerile prin achiziționarea unei companii imobiliare, afiliind-o celui mai mare furnizor global din domeniul agențiilor imobiliare. Partenera sa, Elena Udrea, l-a susținut în această decizie.
Fiica lor, Eva Maria, s-a născut pe 20 septembrie 2018 într-o maternitate din Costa Rica și acum împlinește 8 anișori. Primul an de viață a fost dificil pentru micuță, deoarece Elena Udrea a fost încarcerată după naștere, dar ulterior a fost eliberată.
Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, decizia fiind pronunțată de instanța supremă pe 7 aprilie 2022. Hotărârea este definitivă și nu poate fi contestată.
Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestațiile în anulare formulate de Elena Udrea și ceilalți inculpați din dosar, astfel că fostul ministru al Turismului a fost obligată să execute pedeapsa. Pe data de 17 iulie 2025, Elena Udrea a fost eliberată după trei ani de detenție.