Greu de crezut, dar cunoscuta prezentatoare TV, Andreea Esca, are și o viață privată în afara platoului știrilor. Deschizi televizorul, o vezi pe Esca, dar cine își închipuie că simpatica jurnalistă nu stă decât cu ochii în promter, se înșală amarnic. Ea își duce existența ca orice pământean, cu bune, cu rele, cu stat în trafic, făcut cumpărături, mancare pentru familie, chiar tot ce face un om normal.
Deși scumpă la vedere în orele libere oferite de la locul de muncă, Andreea Esca a fost reperată de paparazzi MediaFlux într-o zonă centrală a Bucureștiului, pe strada Aurel Vlaicu. Nu departe de Pache Protopopescu, acolo unde este locația postului TV de unde ne apare zilnic pe micile ecrane.

Și ca orice om normal, într-o ținută casual, contrastând cu rigoarea din platou, a ieșit zâmbitoare dintr-o cafenea, a mers pe jos, a vorbit la telefon, a făcut cumpărături. Probabil se epuizaseră prosoapele de hârtie, consumate de iepurasul de Paște. În cele din urmă a ajuns și la mașina sa, în care a înghesuit produsele cumpărate de la Mega Image.

Nu putem spune că se afla în apropierea casei, căci Andreea este fericita posesoare a mai multor locuințe. Poate doar că era în apropierea uneia dintre acestea, strada Armenească fiind în apropiere.
Clădirea imperiului imobiliar al Andreei Esca a debutat cu achiziția în 2004 a unei vile în zona centrală a Bucureștiului, evaluată de experții imobiliari la aproximativ 350.000 de euro.
A urmat în 2006, achiziționarea unei vile pe malul lacului Snagov, cu un amplasament exclusivist. Doar nu e la îndemâna oricui să se învecineze cu Ion Țiriac, Anamaria Prodan, Cristian Țântăreanu, Cosmin Olăroiu sau Ioana Băsescu.
Că Andreea este o persoană nostalgică și romantică, îndrăgostită de natură și libertate, rezultă și din faptul că a achiziționat mai multe case în satul Porumbacu de Sus, din județul Sibiu, acolo unde își petrecea în copilărie vacanțele. un tărâm idilic, de care s-a declarat iremediabil îndrăgostită.

În această rustică localitate, Andreea Esca deține 8 proprietăți. Este Casa Berbec; casa Floarea Vieții; casa Moara; casa Prieteniei; casa Soare; casa 331, proprietate situată în mijlocul satului, care datează din secolul al XIX-lea, restaurată integral în anul 2019; La Victorel, casă tradițional românească datând din anul 1909 și La Moșu’, șură restaurată integral în anul 2010 de către meșterii Fundației Mihai Eminescu Trust, susținută de Regele Charles al Marii Britanii.
Adevăratul complexului turistic poartă numele de Oberwood.
Andreea Esca este căsătorită din anul 2000 cu Alexandre Eram, de origine franceză. Impreună au doi copii, Alexia Eram și Aris Melkior.