Adelina Pestrițu, elegantă orice ar face. La 38 de ani, vedeta e departe de imaginea de puștoaică frumușică și rebelă cu care a ieșit în lume.
Și-a schimat total stilul vestimentar, alura, atitudinea. De altfel, a și spus că încearcă să-și puna imaginea în concordanță cu noul său statut, de soție și mamă. Și reușește, zicem noi.
Click to display the embedded YouTube video
Paparazzi au întâlnit-o pe Adelina când vedeta a ieșit din casă pentru un drum scurt, respectiv pentru a-și lua fetița de la școală.
Chiar și așa, ținuta ei a fost perfectă până la ultimul detaliu. Adelina a mers pe all black, cu o pereche de pantaloni evazați, un tricou negru mulat și pe deasupra un sacou casual.
Părul perfect pieptănat, ijuterii discrete, în concordanță cu ținuta.
De ceva vreme, Adelina a început transformarea. Primul pas a fost renunțarea la implanturile mamare. Vedeta vrea acum să scape și de tatuajele care nu o mai reprezintă. Decizia vine dintr-o dorință sinceră de aliniere cu cine este ea cu adevărat, ca femeie, mamă și persoană publică.
Invitată într-o emisiune TV, Adelina a vorbit deschis despre procesul dureros prin care își îndepărtează tatuajele cu ajutorul laserului. Din cele 27 de tatuaje pe care le are, a început deja ștergerea a șapte dintre ele.
„Pur și simplu, nu mă mai regăsesc în stilul ăsta. S-au schimbat gusturile mele, s-a schimbat stilul meu vestimentar. Iar când port rochii elegante, sunt două tatuaje care sar în ochi și vreau să le elimin”, a explicat vedeta.
Printre simbolurile de care vrea să scape se numără „Dharma”, „OM”, o cruce pe deget și expresia „God Bless”. În schimb, va păstra doar tatuajele cu semnificație profundă, precum cel cu numele fiicei sale, Zenaida Maria.
Adelina a povestit că eliminarea tatuajelor este un proces dureros, cu senzații intense de arsură, iar rezultatele se văd abia după mai multe ședințe. În plus, procedura nu poate fi făcută vara, din cauza expunerii la soare. „Am început de anul trecut. Nu cred că vreunul s-a șters complet. Doar unul e cam 50% eliminat”, a spus ea.
Vedeta nu exclude complet ideea unui nou tatuaj, dar doar dacă viața o va duce într-un moment cu adevărat special, cum ar fi nașterea unui al doilea copil.
„Așa cum a fost cu implanturile, așa se întâmplă acum și cu tatuajele. Ne schimbăm, evoluăm și e normal să vrei altceva”, a mai spus Adelina Pestrițu, care le transmite tinerilor să se gândească bine înainte de a lua decizii permanente.
În ceea ce o privește pe fiica sa, Zeny, vedeta vrea să o crească cu libertate și responsabilitate, lăsând-o să aleagă singură când va fi pregătită.