Doamna Rapidului, Diana Șucu, este ”peste tot acasă” într-o mașină nouă. Frumoasa și eleganta soție a patronului giuleștenilor împlinește 49 de ani, ocazie cu care s-a lăsat răsfățată cu un Aston Martin SUV de toată frumusețea.
Nimic nu le scapă paparazzilor Mediaflux, mai ales că Diana Șucu a întors toate privirile joi, la Baza Coresi, după ce a coborât din mașina sa nou-nouță, cu numere roșii. Și nu vorbim despre orice fel de mașină. Un Aston Martin DBX, primul SUV dezvoltat de producătorul britanic, echipat cu un motor V8 de 4.0 litri cu 550 CP.
Prețul de pornire al unei astfel de mașini este de 196.350 de euro, dar, dacă ne gândim că Diana Șucu împlinește 49 de ani pe 2 noiembrie, putem presupune că a fost un cadou de la soțul său sau și l-a făcut singură cadou.
Cu siguranță că și Dan Șucu se va bucura de noua achiziție a soției sale, mai ales că patronul Rapidului nu mai conduce de 20 de ani, după ce a fost la un pas de o tragedie pe șosea.
Revenind la doamna Rapidului, Diana Șucu a venit joi la Baza Coresi la un meci între copiii de la Școala de Fotbal Rapid și SOS Satele Copiilor Romania. Le-a oferit tinerilor fotbaliști câte o eșarfă, zâmbitoare și elegantă ca întodeauna, chiar dacă purta o pereche de pantaloni simpli și un pulover maro, la fel de banal. Pantofii cu toc i-au adus un plus o eleganță.
De altfel, dincolo de afacerile sale, Diana Șucu se implică în sprijinirea copiilor și tinerilor din programele SOS Satele Copiilor România, cu susținere financiară și logistică. Donația anuală acoperă costurile zilnice pentru una din casele SOS din București, precum și alte proiecte educaționale sau de timp liber, în beneficiul tuturor copiilor și tinerilor din programul SOS din capitală, oferindu-le experiențe memorabile, în funcție de pasiunile și visurile fiecăruia.
Microbiștii și fanii alb-vișinii au remarcat-o cu siguranță în tribuna oficială a Stadionului Giulești pe Diana Șucu, alături de soțul ei și de copiii lor. Aceasta e nelipsită de la meciurile de acasă ale rapidiștilor, sare de bucurie și își îmbrățișează soțul ori de câte ori echipa înscrie.
De 17 ani căsătoriți, Diana și Dan Șucu au împreună doi băieţi, Dan Matei (18 ani) şi Petru Andrei Cristian (16 ani). Fiul cel mare al lui Dan Şucu, Dan Matei, s-a lăsat de fotbal după ce semnase primul contract de jucător profesionist, cu Rapid.
Fiul cel mic se antrenează cu echipa mare a clubului, după cum a dezvăluit Marius Şumudică, antrenorul Rapidului.
„Se antrenează cu mine nu pentru că este băiatul domnului Şucu, ci pentru că este foarte talentat”, preciza Marius Şumudică, într-o conferinţă de presă.