Sorana Cîrstea a reușit performanțe remarcabile în ultima perioadă, mai ales în turneul WTA de la Roma unde este pe val, iar secretul succesului său a fost dezvăluit prin imagini de la antrenamentele sale recente. Alături de multele ore pregătite pe teren, jucătoarea alege multă hidratare și vitaminele din fructe.
Cu toate că a anunțat că acesta este ultimul an al carierei sale, surprizele din ultima perioadă ar putea să îi prelungească parcursul sportiv. În prezent, în clasamentul live al WTA, Sorana Cîrstea a reușit să ajungă pe cel mai bun loc din cariera sa, locul 2o WTA, după ce în august 2013 ajunsese pe 21.

Înainte de participarea la turneul de la Roma, Sorana Cîrstea s-a antrenat pe terenurile de tenis din Parcul Regele Mihai din București în compania rachetelor sale preferate. Antrenamentele sale au fost surprinse recent de paparazzi Mediaflux și au scos în evidență pregătirea intensă pentru competiție.

După victoria obținută marți la Roma, jucătoarea a transmis un mesaj în care și-a exprimat pasiunea pentru tenis și recunoștința față de sport.
Click to display the embedded YouTube video
„Spun mereu că nu există dată de expirare pentru ambiții și visuri. Cred că toată lumea poate vedea că iubesc din suflet acest sport, că am atât de multă pasiune pentru el”, a declarat Cîrstea, citată de Eurosport.
Sportiva a subliniat importanța performanței sale la turneul de la Roma, unde a ajuns în semifinale.
„Pentru mine, să joc aici și să fiu în semifinale la Roma este absolut uimitor. Sunt atât de recunoscătoare acestui sport, mă bucur cu adevărat de această săptămână la Roma până acum”, a adăugat ea.

În privința adversarei sale, Jelena, Cîrstea a vorbit despre dificultatea întâlnirii și necesitatea unei abordări agresive, dar complete.
„Cred că Jelena este o adversară foarte puternică, foarte dificilă, nu te lasă să-ți intri în ritm și știam că pentru a câștiga trebuie să fiu agresivă, dar la acest nivel trebuie să ai totul, să poți juca agresiv, să te aperi, să alergi, să servești, să returnezi, nu funcționează fără pachetul complet. Sunt foarte, foarte fericită să fiu în semifinale și sper să pot continua”, a mai declarat Sori.
Sorana-Mihaela Cîrstea, născută pe 7 aprilie 1990 în București, este în prezent cea mai bine clasată jucătoare profesionistă de tenis din România. Cea mai bună clasare a sa la simplu a fost locul 21 mondial, pe 12 august 2013. La dublu, a ocupat poziția 35 în clasament în martie 2009.
Printre cele mai importante performanțe ale sale se numără accederea în sferturile de finală la Openul Franței în 2009 și la US Open în 2023, precum și finala Cupei Rogers din 2013. De-a lungul carierei, Cîrstea a învins mai multe jucătoare din Top 10, printre care Jelena Janković, Caroline Wozniacki, Angelique Kerber, Petra Kvitová și mai noi, locul 1 mondial WTA, Arina Sabalenka, chiar la Turneul de la Roma.
Sorana Cîrstea locuiește în Târgoviște, orașul natal al părinților săi, și are un frate mai mic, Mihnea. A început tenisul la vârsta de patru ani, introdusă în acest sport de mama sa. Tatăl Soranei deține o fabrică de înghețată în Târgoviște. În ceea ce privește idolii săi în tenis, Cîrstea i-a menționat pe Steffi Graf și Roger Federer.
Sorana Cîrstea este cunoscută pentru un stil de joc agresiv, bazat pe lovituri rapide și puternice de teren. Reverul său este considerat cea mai de încredere lovitură, permițându-i să dicteze ritmul partidelor. Forehandul este lovit plat, generând putere și puncte câștigătoare, dar prezintă uneori erori neforțate.
De asemenea, Cîrstea poate genera unghiuri ascuțite pe ambele părți ale terenului, ceea ce contribuie la punctele câștigătoare. În dublu, este un voleior puternic, preferând să atace cu mingi scurte și voleuri ferme.
Serviciul său este puternic, cu viteze de până la 175 km/h, ceea ce îi permite să realizeze ași și să preia inițiativa în joc. Totuși, riscurile asumate la al doilea serviciu pot conduce uneori la duble greșeli, mai ales în momente tensionate.
Din 2019, Cîrstea folosește racheta Yonex EZONE 100, aceeași cu care a fost surprinsă și de paparazzi Mediaflux.