Dan Petrescu, miliardarul român decedat, împreună cu familia sa, în accidentul aviatic de duminică, de la Milano, a fost poate cel mai discret om de afaceri din România.
Cu o avere estimată la 3 miliarde de euro, Dan Petrescu avea o legătură incredibilă cu Ion Țiriac, magnatul împreună cu care și-a clădit mare parte din avere.
În cercurile apropiate celor doi se știa că Dan Petrescu a fost cel care, în primii ani de după Revoluție, a făcut bani pentru Ion Țiriac și a venit cu cele mai multe idei de business. Dan Petrescu era creierul și Țiriac avea numele. Așa au reușit cei doi, în doar câțiva ani, să înmulțească banii și să fie foarte buni prieteni timp de peste 30 de ani.
Plecat în Germania încă din anii comunismului, Dan Petrescu a profitat de momentul Revoluției și s-a întors imediat după 1989 în România, gata să investească, să cumpere, să facă afaceri uriașe.
Numai că s-a izbit de frică, de neîncredere și de toată starea de nesiguranță care plana în acea perioadă în România. Un român care venea din Germania cu bani și voia să-i înmulțească, n-avea cum să fie primit cu brațele deschise în Bucureștiul postcomunist, prins în spirala disperării în care se căuta orice și lipsea totul. Dan Petrescu a reușit să deschidă uși doar cu ajutorul lui Ion Țiriac, idolul românilor, un sportiv corect, un om de încredere în toate cercurile din România.
Astfel, Petrescu a cumpărat artă, terenuri în cele mai scumpe zone din Capitală și din țară, a avut acces, cu ajutorul lui Țiriac, la cei care aveau cu adevărat valori de vândut, în timp ce majoritatea românilor s-au mutat de la coada pentru carne, la cea pentru blugi. Între timp, cei doi au adus în România mari afaceri germane din domeniul auto, bancar, alimentar, totul construit pe o schemă imobiliară gândită de Petrescu, astfel încât lunar încasau milioane. De dolari, la vremea respectivă.
Primele afaceri le-a făcut cu supermarketurile și hipermarketurile construite de el, pe terenurile lui. Împreună cu Ion Țiriac au adus în România Metro, lanțul de hypermarketuri Real și Selgros.
În 2012, cei doi au câștigat câteva sute de milioane de euro când compania germană a vândut către Auchan majoritatea hypermarketurilor Real din România. Încă intră în conturile sale lunar milioane de euro din chiriile supermarketurilor aflate pe tot teritoriul României, respectiv peste 20 de parcuri comerciale închiriate.
Petrescu a continuat să investească în imobiliare, achizițiile sale făcându-l, în timp, să devină unul din cei mai importați jucători pe piața imobiliară din România.
Supranumit „miliardarul din umbră”, un om care a refuzat să își afișeze bogăția, îmbrăcându-se sărăcăcios, circulând cu mașini medii ca valoare, Petrescu a dezvoltat complexe rezidențiale, construcții și vile în cele mai luxoase zone din București: str. Rabat (zona Dorobanți); Aleea Alexandru (cunoscută drept aleea miliardarilor, pentru numele celebre care locuiesc acolo); Aleea Modrogan; Bulevarul Kiseleff și Eliade.
În urmă cu câțiva ani, miliardarul a suferit de o boală extrem de dificilă, reușind să se vindece la o clinică din Elveția, după luni bune de tratament. Surse apropiate familiei susțin că în acea perioadă a ales să folosească mai des avionul privat, ajungând mai ușor la tratament decât cu zborurile de linie cu care era obișnuit, evitând astfel și aeroporturile aglomerate.
Vindecându-se, a decis să micșoreze numărul de ore de muncă de la 14 ore zilnic, la 8, străduindu-se să petreacă mai mult timp cu familia.
Această vară, de parcă a simțit că este ultima, a petrecut-o cu soția în Italia, în Sardinia, acolo unde cumpărase, în urmă cu 3 ani, o vilă exclusivistă pe o colină la nici 10 km de portul din Portocervo, unde își parcase și yachtul.
Așa cum nu circula nici pe uscat cu mașini scumpe, ci cu mașini pe care Hertz (compania de închirieri mașini adusă tot de el in România) le închiriază turiștilor, așa și pe apă a ales o ambarcațiune nu foarte scumpă, cel puțin comparativ cu alți miliardari ca el.
Modul tragic în care și-a pierdut viața împreună cu soția și fiul său a șocat presa din România, Italia și Germania, acesta având cetățenie germană, la fel ca fiul său, Dan Petrescu Jr.
Petrescu era la manșa avionului privat care s-a prăbușit după doar 3 minute de zbor, soția lui era în avion, fiul său era copilot, iar în spate se mai aflau prieteni ai fiului, respectiv Claire Alexandrescu, fiica regretatului jurnalist Miki Alexandrescu, împreună cu soțul acesteia, italianul Filippo Nascimbene, copilul lor de 18 luni, Raphael și bunica lui. Lista completă a numelor celor opt persoane decedate în tragedia aviatică, aici.
Se pare că toți au plecat duminică la aeroportul Linate din Milano imediat după un botez, presa italiană susține că era vorba chiar de botezul micuțului Raphael, naș fiind Petrescu Jr., eveniment care din cauza restricțiilor date de pandemie nu a putut avea loc mai devreme.
Fiul său, Dan Stefan Petrescu, care locuia la Monaco, unde miliardarul deținea o proprietate impresionantă chiar pe Av. Princesse Grace, una din cele mai exclusiviste bulevarde din lume, unde este aproape imposibil să devii proprietar, dacă nu ești monegasc, a insistat ca după evenimentul din Milano să plece toți în Sardinia, pentru a petrece o perioadă în vila achiziționată recent de tatăl său.