Vestitul Vlogger Irina Deaconescu a anunțat că se consolidează echipa de fete din familia ei și a lui Cristi Manea, fotbalist la CFR Cluj. Vedeta online-ului este însărcinată a doua oară și, din cele anunțate chiar de ea, bebelușul care se pregătește să vină pe lume este tot fetiță.
„Ați auzit veștile? Mai vine o gagică în gașcă 🥺💕 Abia aștept să te cunosc, baby girl!!! Sunt curioasă dacă o să ghicească cineva numele pe care l-am ales pentru ea 💁🏼♀️.”, a povestit Irina Deaconescu.
Însărcinată deja în 30 de săptămâni, vloggerița se pregătește să nască la finalul lunii martie.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cadou de lux primit de Adelina Pestrițu de la soțul ei, Virgil Șteblea
„O să avem încă o fetiță. Sunt foarte fericită! Știu deja cum e să ai o fetiță, iar acum o să am două. Sunt fericită că Victoria o să aibă o cea mai bună prietenă cu care să fie zi de zi. Fizic sunt bine, psihic am foarte multe emoții. Nu știu cum o să fie, cum o să reacționeze Victoria.”, a spus Irina Deaconescu, pe contul ei de Instagram.
Surprinzător, poate, pentru că abia a anunțat că o să aibă al doilea copil cu Cristi Manea, însă începutul acestei sarcini a fost atât de greu, încât vloggerița nici nu a avut puterea să-i comunice existența.

„Mi-a fost foarte rău. Timp de 3-4 luni nu m-am putut bucura de această sarcină. Am ajuns de foarte multe ori la spital. Am avut stări de greață și țineau toată ziua. M-am speriat și am crezut că nu o să mai treacă niciodată. A trecut și perioada în care mi-a fost rău. Eu slăbisem, nu luasem în greutate. Sunt însărcinată în 30 de săptămâni. Nici mie nu-mi vine să cred. Preconizăm noi că vom naște la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie. O să avem un bebe în zodia Berbec” ”,
Viitorul proaspăt tătic a primit minunata veste chiar în preajma zilei sale de naștere, fix într-un cantonament pe care l-a petrecut cu echipa CFR Cluj, acolo unde joacă momentan Cristi Manea.
„Am făcut testele și erau pozitive. Am fost fericită și surprinsă. Nu știam cum să împărtășesc asta cu Cristi, pentru că el era în cantonament. Nu știam dacă să am răbdare până când vine acasă sau să-l sun pe FaceTime. În perioada aia era și ziua lui. Nu am așteptat până să vină acasă. I-am arătat testele, iar el nu prea putea reacționa pentru că era înconjurat de colegi. A fost și el uimit, dar foarte fericit”, a continuat să povestească tânăra de 24 de ani.
În octombrie 2020, Irina Deaconescu o aducea pe lume pe Victoria, primul lor copil. O minune de fetiță cu ochii mari care în doar câteva luni va deveni surioara mai mare.
Vezi această postare pe Instagram