Sandra Mutu, soția cunoscutului antrenor de fotbal Adrian Mutu, face un pas neașteptat în lumina reflectoarelor și se alătură echipei Antena Stars. Discretă în aparițiile sale publice și obișnuită să fie mai degrabă în spatele poveștilor care au făcut-o cunoscută, Sandra va fi, de această dată, chiar în centrul lor.
Ea intră în lumea televiziunii şi va prezenta Retrospectiva Știrilor Antena Stars, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 09:00.
Cunoscută publicului mai ales prin povestea de dragoste pe care o trăiește de peste un deceniu cu Adrian Mutu, Sandra a construit alături de acesta o familie frumoasă, în care Tiago, fiul lor, ocupă un loc cu totul special. Însă, dincolo de rolul de soție și mamă, Sandra și-a croit propriul drum în lumea reflectoarelor, construindu-și o identitate și o poveste care îi aparțin.

La doar 17 ani, Sandra Bachici câștiga titlul de Miss România 2010, iar experiența în modeling avea să-i deschidă primele uși către lumea showbizului. Au urmat apariții în spațiul monden și un parcurs în care a preferat, treptat, să lase lumina reflectoarelor în plan secund și să se concentreze asupra vieții de familie.
Acum, Sandra revine în prim-plan, de această dată din postura de prezentatoare TV, și acceptă provocarea de a le aduce telespectatorilor Antena Stars Retrospectiva Știrilor, în fiecare weekend.
„Este o experiență inedită pentru mine, este noul absolut și chiar o pot considera o provocare. Sincer, am stat și m-am gândit puțin până să spun „da”, dar am considerat că e momentul să ies din zona de confort. Ce-i drept, am avut și foarte multă susținere din partea oamenilor care realmente contează pentru mine, iar asta mi-a dat curaj. Momentan, am foarte multe emoții, pe care vreau să le transform în ceva constructiv. Așadar, vă aștept la Retrospectiva Ştirilor Antena Stars!”, a declarat Sandra Mutu.
Cu o prezență elegantă și un stil natural, Sandra Mutu își face astfel debutul într-o nouă ipostază, iar telespectatorii Antena Stars o vor putea descoperi într-un rol diferit de cel în care au cunoscut-o până acum. Retrospectiva Știrilor Antena Stars, prezentată de Sandra Mutu, poate fi urmărită în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 09:00.
