E oficial, femeile pot să facă topless la ștrand, piscină și pe plaje publice. Activiștii din provincia spaniolă Catalonia salută decizia luată de guvernul regional, care a reamintit primăriilor locale și municipale că trebuie să permită femeilor să meargă la plajă cu sânii goi.
Legalitatea ținutei topless este stipulată într-o lege catalană din 2020 privind egalitatea. În pofida acestei prevederi, unele ștranduri municipale au interzis prezența topless, declanșând numeroase plângeri din partea cetățenilor în fiecare vară.
Acum, primăriilor li s-a cerut să oprească orice formă de discriminare.
„Interzicerea femeilor în ținută topless exclude o parte a populației și încalcă libera alegere a fiecărei persoane cu privire la propriul corp”, se arată într-o scrisoare a Departamentului pentru egalitate și feminism din guvernul catalan.
De asemenea, se precizează că alăptarea la sân trebuie permisă în spațiile respective, la fel ca și portul costumelor integrale de baie, care le includ pe cele musulmane de tip „burkini”.
Un purtător de cuvânt al Departamentului guvernamental catalan a declarat că scrisoarea către autorități are rolul unui memento, dar, în același timp, este obligatorie.
Conform prevederilor legale, guvernul regional condus de alianța pro-independență „Stânga Republicană din Catalonia” (ERC) poate să aplice primăriilor amenzi de până la 500.000 de euro pentru încălcarea prevederilor menționate.
„Aceasta este o problemă de egalitate de gen: bărbaților le era îngăduit (să facă topless) și femeilor nu. Nu știm de ce le-a luat atât de mult timp (reprezentanților guvernului regional), dar suntem foarte fericite”, a declarat Mariona Trabal, purtătoarea de cuvânt a grupului, citată de BBC.