NEWS

Flagrant și perchiziții la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. 10 angajați au fost reținuți

Flagrant și perchiziții la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. 10 angajați au fost reținuți

Flagrant și perchiziții la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. Zece persoane au fost reţinute după mai multe perchiziții la locuințele unor angajati ISCTR si la firme de transport într-un caz de luare de mită.

Flagrant și perchiziții la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier

Conform anchetatorilor, inspectorii de trafic sunt acuzaţi că primeau mită de la transportatori pentru „a închide ochii” la controalele în trafic şi pentru a elibera cu prioritate autorizaţii, avize şi alte documente.

Anchetatorii au descins, marţi după-amiază, la locuințele unor angajați ISCTR si la firme de transport, iar după un flagrant au descins la sediul ISCTR Timişoara, unde au controlat toate birourile, inclusiv cele ale conducerii, precum şi maşinile folosite în munca de teren, informează Opinia Timişoarei.

Potrivit procurorilor DNA, lucrătorii ISCTR ar fi primit mită, de mult timp, de la transportatori pentru ca inspectorii „să închidă ochii” la controalele de trafic şi să elibereze cu prioritate autorizaţii, avize şi alte documente, porivi Agerpres.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru Opinia Timişoarei că banii se încasau pe mai multe paliere şi ajungeau de la inspectorii din teren până la vârful instituției, la directorul regionalei şi la adjunctul său, fiind vorba chiar despre un „abonament lunar” de 2500 de euro de care beneficiau inspectori de trafic de la patronii unor firme de transport.

Zece persoane au fost reținute pentru 24 de ore

Marţi seară, 14 angajaţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timişoara, între care doi şefi, precum şi mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi au fost duşi la DNA Timişoara.

Potrivit sursei citate, după audieri maraton, zece persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Teritorial Timişoara are in subordine judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Şeful acestuia este Lucian Sîrbu.

În 2023, procurorii DNA au mai instrumentat un dosar de luare de mită la ISCTR Timişoara, când mai mulţi inspectori de trafic rutier au fost anchetaţi. Cei implicaţi în dosar şi-au recunoscut faptele şi au primit pedepse cu suspendare.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele