Florile de primăvară au efecte majore asupra sănătății organismului, multe dintre acestea având efect relaxant sau revigorant. Cu toate că multe persoane le cumpără sau le cresc doar pentru frumusețea lor, puțini știu că acestea sunt de fapt adevărate minuni ale naturii.
Ghiocelul nu este doar un simbol al primăverii, ci și un bun aliat al frumuseții și al sănătății. Astfel, preparat sub formă de macerat, ghiocelul te scapă de pistrui și de inesteticele pete de pe față. Într-un recipient de sticlă se pun 3 buchetele de ghiocei, spălați și curățați de codițe, și peste aceștia se toarnă zeamă de la 2 lămâi. După aproximativ 2 săptămâni, se poate folosi maceratul pentru a tampona zona cu probleme a fetei. De asemenea, ceaiul de ghiocei preparat din bulbi obligatoriu uscați, ameliorează simptomele reumatismului, iar decoctul de ghiocei se recomandă pentru băi vaginale, scrie Tonica.ro.
Fie că este de culoare albă sau de culoare galbenă, parfumată narcisa are puteri vindecătoare asupra organismului. Ceaiul de narcisa, preparat din petalele sale, înlătura anxietatea și tratează insomniile, fiind recomandat în perioadele depresive. De asemenea, calmează tusea, ameliorează astmul și înlătura diareea și crampele abdominale. Băut cu regularitate, previne palpitațiile și păstrează pulsul constant. Sub formă de cataplasmă are efect calmant și dezinfectant.
Zambilele sunt recunoscute datorită parfumului puternic pe care-l împrăștie, însă ceea ce nu se știe despre acesta, este că are o putere incredibilă de relaxare a simțurilor. Astfel, un buchet de zambile pus în camera unde dormiți va va ajută să aveți un somn profund și odihnitor. De asemenea, când faceți baie, presărați zambile în apă fierbinte și, pentru a obține un dublu rezultat, adăugați și câteva picături de ulei esențial de zambilă; acesta are efect de calmare a pielii.
Deși înfloresc spre sfârșitul primăverii, florile de salcâm sunt mult râvnite de împătimiții fitoterapiei deoarece beneficiile pe care acestea le aduc sănătății sunt nenumărate. Astfel, ceaiul din flori de salcâm calmează gastrită, ulcerul și indigestiile, îndepărtează depresiile și insomniile și tratează eficient tusea și astenia de primăvară. Băile de șezut cu tinctura din flori de salcâm reduc simptomele afecțiunilor vaginale și calmează pielea iritată. O simplă plimbare într-o pădure de salcâmi va reuși să vă binedispună și să va relaxeze simțurile, parfumul acestor flori având acest efect terapeutic.