WORLD

Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost eliberat din închisoare după 20 de zile de detenție. Ce interdicții are

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost eliberat din închisoare după 20 de zile de detenție. Ce interdicții are

Justiţia franceză i-a interzis luni lui Nicolas Sarkozy să intre în contact cu ministrul francez al Justiţiei Gérald Darmanin, după ce a dispus luni, 10 noiembrie, eliberarea fostului preşedinte, condamnat în primă instanţă în ”dosarul libian”, transmite news.ro care citează AFP. Acesta petrecuse doar 20 de zile după gratii.

Această ”interzicere a contactului” pe care fostul președinte trebuie să o respecte include martori-cheie în acest dosar, înaintea unui proces în apel.

Nicolas Sarkozy a ieșit luni de la Închisoarea Sante şi să fie judecat în libertate în apel, un proces prevăut în martie.

Curtea de Apel din Paris a examinat luni o cerere de eliberare, într-o audiere publică ce a durat aproximativ 50 de minute.

La închisoare este greu, spune fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy

La închisoare ”este greu, foarte greu, cu siguranţă pentru orice deţinut, aş spune chiar istovitor”, a declarat Nicolas Sarkozy, care a asiatat încruntat la dezbateri prin videoconferinţă, oferind astfel, printr-o imagine interpusă, prima imagine din istorie a unui fost preşedinte francez în închisoare.

”Vreau să aduc un omagiu personalului penitenciar care a fost de o umanitate excepţională şi care a făcut acest coşmar, pentru că este un coşmar, suportabil”, a continuat el, purtând o haină albastru închis, un pulover şi o cămaşă.

”Mă bat pentru ca să triumfe adevărul”, a mai declarat fostul preşedinte, în vârstă de 70 de ani, care a făcut apel împotriva condamnării, la 25 septembrie, la cinci ani de închisoare cu privire la asociere de răufăcători.

Sfârșitul unei detenții fără precedent

Sub privirile soţiei sale, Carla Bruni, şi ale celor doi fii, Pierre şi Jean, avocatul general Damien Brunet a cerut ”să se aprobe cererea lui Nicolas Sarkozy” de eliberare sub control judiciar, cu interdicţia de a intra în contact cu martori şi coinclulpaţi.

”Se constată că domnul Sarkozy prezintă garanţii de reprezentare de netăgăduit, atât legăturile sale familiale pe teritoriul (francez), cât şi interesele sale patrimoniale, cunoscute Curţii”, a declarat el.

”Aceste garanţii de reprezentare în justiţie sunt rareori întrunite la un astfel de nivel în faţa Curţii dumneavoastră”, a declarat el.

Nicolas Sarkozy a fost încarcerat la mai puţin de o lună după ce a fost condamnat.

Această detenţie fără precedent a unui fost preşedinte al Republicii franceze a provocat dezbateri aprinse. Este vorba despre o premieră şi în Uniunea Europeană (UE), în care nu a fost încarcerat anterior niciun fost şef de stat.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele