Fostul preşedinte Traian Băsescu face o analiză în contextul discuţiilor pentru desemnarea unui premier, el consemnând că fiecare dintre părţile implicate are un alt obiectiv, iar concluzia sa este că rezolvarea blocajului politic ar putea venit abia la toamnă.
”Mai vedem la toamnă! Grindeanu nu vrea anticipate şi nici să fie premier pentru că ar trebui să repare dezastrul lăsat de Marcel, să salveze PNRR şi să corecteze angajamentele dubioase din SAFE; Bolojan nu vrea anticipate, dar vrea să rămână premier interimar pe termen nelimitat.
Nu contează că printr-o moţiune de cenzură a primit “ordin constitutional de evacuare” din Palatul Victoria, el vrea la Palat; Dan nu vrea anticipate dar vrea ca partidele să-i facă treaba şi să aleagă ele un candidat cu care să se evite anticipatele; Parlamentul vrea vacanţă şi ar vota orice candidat pentru că nu vrea anticipate, dar nu are un nume de premier desemnat”, scrie fostul preşedinte pe Facebook.
Băsescu comenteazăironic că, în sfârşit, este consens, iar fiecare primeşte ce vrea.
”Doar ţara nu primeşte un guvern legitim. Mai vedem la toamnă!”, conchide fostul preşedinte.
Blocajul continuă pe scena politică, în aşteptarea desemnării unui nou premier, după retragerea primei nominalizări, Eugen Tomac şi respingerea în Parlament a celei de-a doua propuneri din partea preşedintelui, liberalul Adrian Veştea.
Liderii politici din fosta coaliţie de guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi nu au ajuns la un acord politic, pentru susţinerea unui guvern în Parlament, deşi şeful statului i-a chemat la Palatul Cotroceni şi i-a pus faţa în faţă, vineri. Presiunea pentru învestirea unui guvern este cu atât mai mare cu cât marţi este ultima zi a sesiunii parlamentare, iar deputaţii şi senatorii intră în vacanţă.