NEWS

Frații Tate scapă de controlul judiciar. România trebuie să plătească cheltuielile de judecată

Frații Tate scapă de controlul judiciar. România trebuie să plătească cheltuielile de judecată
Frații Tate sursa foto: Inquam Photos / Eduard Vinatoru

Tribunalul București a decis că frații Tate scapă de controlul judiciar. Andrew și Tristan Tate sunt acuzați de trafic de persoane, viol, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat. 

Frații Tate, liberi să plece din țară

Instanța a renunțat luni la măsurile preventive împotriva fraților Andrew și Tristan Tate. Echipa lui Andrew Tate a furnizat agenției de presă AFP hotărârea Tribunalului Bucureşti, care „revocă măsura arestului preventiv a controlului judiciar ordonate împotriva” sa, potrivit News.ro.

Toate cheltuielile de judecată rămân în responsabilitatea statului român, se mai arată în hotărâre.

Influencerul Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, este urmărit pe X de 11 milioane de persoane.

El şi fratele său sunt acuzaţi în România, din 2022, de faptul că au înşelat mai multe femei în scopul exploatării sexuale, inclusiv minore.

Acuzațiile procurorilor

Potrivit procurorilor, victimele erau atrase în capcană de către Andrew şi Tristan Tate, care se prefăceau că au sentimente faţă de ele, după care le obligau să intre în producţia de filme pornografice. Andrew Tate urmează să răspundă, de asemenea, de fapte de viol.

Ei au fost reţinuţi iniţial timp de mai multe luni, iar apoi au fost plasaţi în arest la domiciliu, după care au fost plasaţi sub control judiciar.

Tristan şi Andrew Tate au evitat, până în prezent, procesul cu privire la prima parte a cazului, la Bucureşti, în urma descoperirii unor vicii de procedură.

La sfârşitul lui martie, poliţia britanică a anunțat că a redeschis o anchetă, în urma unor acuzaţii ale unor femei, cu privire la fapte de viol şi de agresiune sexuală petrecute în 2014 şi 2015.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele